Pe 24 Septembrie Curtea Supremă a Marii Britanii (în continuare UKSC) a pronunţat Hotărârea cu privire la
“the advice given by the Prime Minister to Her Majesty the Queen on 27th or 28th August 2019 that Parliament should be prorogued (..) was lawful.”
În mod paradoxal pentru sistemul nostru de drept, deşi dezbaterile au fost pe 17, 18 şi 19 Septembrie 2019, Hotărârea (împreună cu motivele aferente) a fost adusă la cunoştiinţa publicului pe 24 Septembrie. Dar dincolo de acest detaliu (probabil nesemnificativ într-o anumită modalitate de gândire), importanţa Hotărârii cu pricina este dată de alt lucru şi anume de faptul că gândurile celor 11 judecători britanici anulează practic diferenţele dintre dreptul continental şi dreptul anglo-saxon prin faptul că acestea reuşesc să se impună cu o forţă ideatică semnificativă inclusiv în cel dintâi sistem de drept. Ca un făcut, vorba românului, acum când Marea Britanie îşi ia la revedere de la orice idee de învecinare cu sistemul continental de drept, UKSC găseşte potrivit să dovedească cât de apropiaţi suntem atunci când este vorba de concepţia despre democraţie.
Nu în ultimul rând sare în ochi uşurinţa cu care UKSC din bube, mucegaiuri şi noroi iscat-a(m) frumuseţi şi preţuri noi, vorba lui Arghezi în sensul că desenează democraţia fără texte de lege, dispoziţii constituţionale exprese, CEDO, ECJ, Comisia de la Veneţia sau orice altceva mai există şi aceasta fără a fi iconoclaşti.
Hotărârea UKSC vorbeşte despre bun simţ juridic, despre buna orânduială, despre
„let us remind ourselves of the foundations of our constitution. We live in a representative democracy.(..)The Government exists because it has the confidence of the House of Commons. (…) the conduct of government by a Prime Minister and Cabinet collectively responsible and accountable to Parliament lies at the heart of Westminster democracy. ”
Capacitatea acestor judecători de a desluşi firescul juridic este incomensurabilă.
Şi mai este ceva la fel de natural şi de firesc: grija pentru tradiţie, respectul pentru o instituţie fără de care Marea Britanie nu ar fi ceea ce este, principiul că în democraţia de la Westminster justiţia nu se face împotriva Her Majesty. Spun aşa judecătorii UKSC
„we know that in approving the prorogation, Her Majesty was acting on the advice of the Prime Minister. (…) It is not suggested in these appeals that Her Majesty was other than obliged by constitutional convention to accept that advice. (..) That situation does, however, place on the Prime Minister a constitutional responsabilitym as the only person with power to do so, to have regard to all relevant interests, including the interests of Parliament.”
Când identifică obiectul disputei UKSC spune în mod expres că nu prorogation of the Parliament (procedură efectiv implementată de Ordinul Reginei) formează the issue in these appeals ci legalitatea of the advice given by the Prime Minister to Her Majestyeste problema supusă analizei.
Această aşezare este una constituţională şi nu doar morală, de respect. „We do not know what conversation passed between them when he gave her that advice” spune Hotărârea în condiţiile în care UKSC a verificat ca fapt sfatul dat de Prim Ministru Reginei, a cerut documente în acest sens. În sistemul nostru de drept constituţional felul acesta de relaţie instituţională este determinat prin ceea ce se numeşte competenţă partajată (preluare din dreptul constituţional francez). Dar exceptând dreptul administrativ unde există posibilitatea verificării operaţiunilor administrative prealabile emiterii unui act administrativ, în dreptul constituţional românesc puţine sunt situaţiile în care faptele prealabile, operaţiunile administrative sunt verificate atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi în ceea ce priveşte legalitatea acestora.
That is to say, that the matters raised are not justiciable. (…) They conclude that the Courts should not enter the political arena but should respect the separation of power. (..) and his advice to Her Majesty to that effect, where inherently political in nature, and there were no legal standards against which to judge their legitimacy.
Ceea ce noi numim distincţia dintre oportunitate şi legalitate (a se vedea Codul Administrativ), diferenţa dintre autonomia parlamentară şi legalitate (a se vedea Deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu ocazia primei suspendări a Preşedintelui Băsescu), englezii numesc justiciable şi/sau justiciability desluşită după cum urmează
„although the courts cannot decide political questions, the fact that a legal dispute concerns the conduct of politicians, or arises from a matter of political controversy, has never been sufficient reason for the courts to refuse to consider it. (..) The 17th century was a period of turmoil over the relationship between the Stuart kings and Parliament, which culminated in civil war. That political controversy did not deter the courts from holding, in the Case of Proclamations (1611) that an atempt to alter the law of the land by the use of the Crown’s prerogative powers was unlawful.”
Mai importantă decât distincţia dintre oportunitate-eficienţă-politici publice şi legalitate, exprimată foarte concis mai jos
The fact that the minister is politically accountable to Parliament does not mean that he is therefore immune from legal accountability to the courts. (…) ministerial responsability is no substitute for judicial review. (…) they are accountable to Parliament for the way in which they carry out their functions. They are accountable to Parliament for what they do so far as regards efficiency and policy, and of that Parliament is the only judge; they are responsible to a court of justice for the lawfulness of what they do and of that the court is the only judge.”
este distincţia dintre justiciable şi justiciability descrisă după cum urmează
The first (Nota: justiciable) is wheter a prerogative power exists, and if it does exist, its extent. The second is wheter, granted that a prerogative power exist, and that it has been exercised within its limits, the exercise of the power is open to legal challenge on some other basis. The first of these issues (Nota: justiciable) undoubtedly lies within the jurisdiction of the courts and is justiciable (…). The second of these issues (Nota: justiciability), on the other hand, may raise questions of justiciability. The question then is not whether the power exists, or whether a purpoted exercise of the power was beyond its legal limits, but wheter its exercise whithin its legal limits is challengeable in the courts on the basis of one or more of the recognised grounds of judicial review.
Marea Britanie nu are o Constituţie scrisă am învăţat şi am citit peste tot. Hotărârea UKSC distinge însă între statutory power şi prerogative power după cum urmează:
(..) of a statutory power, since the power is defined by the text of the statute. Since a prerogative power is not constituted by any document (…)
Raportul dintre statutory power şi prerogative power este soluţionat de UKSC stabilind în mod direct raportul dintre izvoarele de drept, după cum urmează:
(…) time and again, in a series of cases since the 17th century, the courts have protected Parliamentary sovereignity from threats posed to it by the use of prerogative powers, and in doing so have demonstrated that prerogative powers are limited by the principle of Parliamentary sovereignity.”
De luat aminte. Suveranitatea Parlamentului şi Răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului au fost principiile nesocotite de sfatul dat de Guvern Reginei pe problema în discuţie:
„the sovereignity of Parliament would, however be undermined as the foundational principle of our constitution if the executive could, through the use of the prerogative, prevent Parliament from exercising its legislative authority for as long as it pleased. (…) will be unlawfull if the prorogation has the effect of frustrating or preventing, whitout reasonable justification, the ability of Parliament to carry out its constitutional functions as a legislature and as the body responsible for the supervision of the executive.”
