Dintre toate dihotomiile si trihotomiile existente illo tempore in materie fiscala, distinctia Impozit, Taxa, Contributie a ramas constanta si neafectata in structura sa de fond.
Impozitul tine de apartenenta la Stat, de relatia cetatean-Stat[1], Taxa[2] are în vedere ideea de contraprestatie ce trebuie primita in schimbul platii sumei, iar Contributia se bazează pe acoperirea prin intermediul Statului a unui risc[3] la care ar putea fi supus în viitor Contribuabilul.
Si la nivel legislativ (vezi legea 273/2006, Codul Fiscal, preambulul Ordonantei 80/2013 cu privire la taxele de timbru unde ideea de contraprestatie este clar exprimata in Preambul), dar si la nivel doctrinar respectiv jurisprudential, elementele definitorii ale Impozitului, Taxei si Contributiei sunt clar conturate și unanim recunoscute.
Impozitul este semnul apartenentei la Stat, Taxa este pentru a primi o contraprestatie (accesul la Justitie spre exemplu), iar Contributia priveste acoperirea unui eventual Risc (de sanatate, de incapacitate de munca, etc.).
O antinomie aparentă este creată la nivel legislativ între prevederile legii nr. 273/2006, legea finanțelor publice și Codul Fiscal în ceea ce privește definiția Contribuțiilor (sociale obligatorii).
Legea finanțelor publice definește Contribuția ca fiind prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii, în timp ce Codul fiscal identifică contribuțiile sociale obligatorii ca fiind o prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare.
Dacă în accepțiunea legii finanțelor publice Contribuția poate exista fără elementul contraprestației menit să acopere Riscul social, din perspectica Codului fiscal, Contribuțiile sociale obligatorii cuprind totdeauna ideea de contraprestație (în schimbul cărora).
Din punctul nostru de vedere, ținând seama și de momentul în care se aplică legea finanțelor publice vs. Momentul aplicării Codului fiscal (prima se aplică după ce s-au constituit veniturile bugetare iar a doua intervine exact în momentul constituirii elementelor bugetare), aplicabilitatea Codului fiscal în ceea ce privește elementele definitorii ale Contribuțiilor sociale obligatorii are întâietate. Aceasta dincolo de faptul că se aplică și distincția genul proxim (Contribuția din legea finanțelor publice) vs. Diferența specifică (Contribuțiile sociale obligatorii din Codul fiscal).
Impozitul se construiește în jurul solidarității sociale, Taxa are în centrul ființei sale Contraprestația, iar Contribuția privește cu întâietate Riscul social. Discuția, mecanica declinării celor anterior menționate, trebuie să plece totdeauna de la aceste elemente definitorii pentru cele 3 categorii de prelevări fiscale.
Or, în ceea ce privește Contribuțiile sociale, dacă Riscul social este peste tot la fel, iar Contraprestația menită să acopere același Risc este de asemenea identică și fără distincție, nu este în firea lucrurilor să există o diferență semnificativă din punct de vedere cantitativ în ceea ce privește prelevarea obligatorie din veniturile persoanelor fizice ale căror Riscuri sociale sunt acoperite.
Contributia de sanatate platita de Avocati, spre exemplu, acopera riscul de sanatate ce va fi protejat de Stat prin accesul la sistemul de sanatate existent in situatia in care acesta (riscul) se iveste.
Ca tot s-a discutat atata vreme despre pensiile speciale si Principiul contributivitatii (ce nu sufera nicio exceptie in acceptiunea Puterii politice actuale), in sensul ca primesti Pensia pentru care ai Contribuit. Nici mai mult nici mai putin. Se creeaza o relatie sinalagmatica intre Ceea ce ai dat si Ceea ce primesti când este vorba de Contribuțiile sociale.
Thomas din Aquino distingea in Summa Theologica intre doua feluri de egalitate: cea geometrica si cea aritmetica. Prima are la baza ideea de proportie, in timp ce a doua se bazeaza pe egalitatea numerelor (2=2).
Contributiile sunt ghidate de egalitatea aritmetica in sensul ca primesti exact cat ai dat, or in conditiile in care accesul la sistemul de sanatate este identic atat pentru cei ce platesc mult dar si pentru cei ce platesc putin, in sensul ca acelasi sistem de sanatate acopera atat riscul celor ce platesc plafonat dar si al celor ce platesc neplafonat, atunci se creeaza o diferenta nejustificata si nesustinuta de cerintele firesti ale Contributiei.
Contributia (oricare ar fi aceasta) nu poate functiona pe ideea ca primesti acelasi lucru independent de suma platita (plafonata sau nu). Felul acesta de functionare (eventuala) a Contributiei afecteaza mecanica Contributiei in sensul ca relatia sinalagmatica creata intre plata, Risc si contraprestatie este substantial afectata.
Ideea de piramida constitutionala dezvoltata de jurisprudenta si doctrina dreptului francez are la baza acele dispozitii infra-constitutionale care insa se integreaza organic si firesc, astfel incat se constituie intr-un principiu constitutional. Tehnica legislativa rezulta de principiu din Legea 24/2000 insa aceasta a devenit un principiu constitutional intrucat naturaletea si firescul impun acest lucru. La fel stau lucrurile si cu privire la distinctia – Impozit, Taxa, Contributie.
Elementele componente ale acestora, stabilite intr-adevar la nivel infra-constitutional, au devenit atat de firesti incat fac parte din structura piramidei constitutionale anterior mentionata. Iar schimbarea pe calea procedurala, a mecanicii functionarii contributiei se transforma in fine de neconstitutionalitate. Ideea de Risc social ce trebuie acoperit de o Contraprestație a Statului în schimbul unei prelevări obligatorii din veniturile Contribuabililor a intrat în structura Piramidei Constituționale pe post de Principiu Constituțional.
[1] Art. 2 Legea 273/2006 – prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităţilor de interes general
[2] Art. 2 Legea 273/2006 – suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public
[3] Art. 2 Legea 273/2006 – prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii;
