În gânduri anterior exprimate, arătam de ce Sufletul este nu doar locul Conștiinței ci și locul Cunoașterii.
În continuare, dacă acceptăm această perspectivă asupra Sufletului și dacă punem față către față ceea ce spune Iov despre Dumnezeu cu ceea ce spune Platon despre Socrate cu privire la Suflet vom descoperi ca există 4 categorii de Suflete.
- Sufletul care se bucură de ’’ un fel de bine pe care am primi să-l avem fără să ne sinchisim de urmări, ci l-am iubi doar pe el, pentru el însuși’’. Mîskin al lui Dostoievski.
- Sufletul care se întovărășește cu ’’lucrul pe care îl îndrăgim și pentru el însuși, și pentru ceea ce decurge de pe urma lui, precum gândirea(..).’’ Alioșa al lui Dostoievski.
- Sufletul care stăpânește binele ce vine dintr-o afacere lucrativă unde ’’n-am accepta să le avem pentru ele însele, ci doar pentru răsplata pe care ele o dau, precum și pentru bunurile care decurg din ele.’’ Cicikov al lui Gogol. Hamlet al lui Shakspeare.
- Sufletul ce cuprinde simultaneitatea Gândului și a Faptei la Dumnezeu “Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă.’’
Sufletul ce cuprinde simultaneitatea, Sufletul care se bucură, Sufletul ce se întovărășește și în final Sufletul ce acceptă Răsplata doar, exprimă atât o ierarhie dar și o clasificare summa divisio, astfel că se ivește tentația așezării Sufletului Juristului în Iearhia ce rezultă din clasificarea summa divisio mai sus menționată.
Pentru Judecători sarcina ne este înlesnită de Platon care în Republica discutând despre Sufletul Judecătorilor spune așa:
„Dar un judecator conduce sufletul cu ajutorul sufletului, prietene. Or sufletului nu-i este ingäduit sa fie crescut, de timpuriu, printre sufletele rele, sa fi avut de-a face cu toate nedreptätile si sã-si fi petrecut vremea cu fapte nedrepte, ca să poată dovedi repede, pornind de la sine însusi, nedreptatile altora, precum ar face-o cu bolile trupului. Dimpotriva, sufletul trebuie sà fie neîncercat si nepângarit de urâciunea unor firi rele, atata vreme cât este tânar, dacà urmeaza ca, find un suflet frumos si bun, sà judece sânatos dreptatea. lată de ce tinerii cinstiti, care sunt simpli si curati, apar lesne de amágit de câtre oameni nedrepti, ca unii ce n-au in ei modele pe b potriva însusirilor celor nemernici.”
’’Om in vârsta – am spus eu – trebuie sa fie bunul judecâtor, si nu unul tânar, un om care a invâtat târziu ce este nedreptatea pe care nu si-o stie proprie, adâpostita in sufletu-i. Ci, observand-o pe cea straina, din suflete straine, el afla abia dupà multă vreme in ce fel este râul, folosindu-se insa de stintà, si nu de propria-i experienta.”
„Nobil om pare a fi un astfel de judecator!” „Si bun, adicà ceea ce tu ceri. Caci cel care are un suflet bun este (el insusi/ om bun). Dar judecatorul acela teribil si care bânuie numai raul, care a fâcut multe nedreptati el insusi si crede cà e viclean si intelept când are de-a face cu unul pe masura lui, se arata grozav când ia seama la acela, deoarce vede modelul ce-l are in sine. In schimb, când s-ar apropia de oameni buni si venerabili, el apare nerod, find lipsit de încredere atunci când n-ar trebui, nerecunoscând un caracter sânatos, ca unul ce nu poartà /in sine/ un astfel de model. Insã, cum el are de-a face mai des cu oameni rai decât cu Cameni buni, îsi apare lui însusi, dar apare si celorlalti a fi mai degrabă întelept decât neghiob. ..,E întru totul adevarat.
Prin urmare, nu un astfel de judecator trebuie câutat, atunci când il cauti pe cel bun si întelept, ci primul. Câci nu este cu putintã ca rautatea sà cunoasca atât virtutea, cât si pe sine. Virtutea, in schimb, atunci când timpul educă natura, va lua cunostintà atât de ea însasi, cât si de râutate. latà de ce omul acesta ajunge sã fie întelept, si nu cel rau!”
Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele 4 categorii de Suflete. Dostoievski are doi oameni Buni: pe Miskin/Idiotul si pe Aliosa/Fratii Karamazov.
Primul este ignorarea exceptionala a Raului, in timp ce al doilea este din lumea aceasta, cunoaste raul dar il dejoaca, ii rezista tentatiei. Miskin innebuneste intrucat nu a stiut sa traisca in Lumea aceasta. Aliosa (Fratele Karamazov) face ce spune Parintele Zosima – „Viata iti va semana in cale destule necazuri, dar tocmai in ele tu vei afla fericirea si, blagoslovind viata, vei face si pe altii s-o blagosloveasca si asta inseamna mai mult decat toate.”
Unul se potriveste Lumii din care provine dar o influenteaza in bine. In timp ce altul nu se potriveste Lumii din care vine dar tot o influenteaza in Bine. De aici vine Binele, nu din potrivirea celor doi cu Lumea ci din ceea ce fac cei doi pentru Lume.
Miskin este metamorfozarea Judecătorului, in timp ce Aliosa exprima mecanica Avocatului. Judecătorul este totdeauna in raspar cu Societatea din care provine dar o influenteaza subliminal și semnificativ. Avocatul este din lumea aceasta, cunoaste Raul si formele de exprimare ale acestuia dar ii rezista, nu se lasa cotropit de acesta, il perverteste si transforma (pe Rau).
Si Judecătorul (ce nu vine din Lumea aceasta) dar si Avocatul (ce vine din aceasta Lume) fac Bine.
Mîșkin (Judecătorul, Sufletul ce se bucură), Alioșa (Avocatul, Sufletul care se întovărășește), Cicikov (Nu modelul Avocatului cred eu, Sufletul ce acceptă Răsplata doar) și mai rămân două Suflete de împerechiat (Sufletul concomitent al lui Dumnezeu și Sufletul lui Hamlet).
Diferența dintre Mîskin, Alioșa (Dostoievski) si Hamlet (Shakespeare) este aceea ca dacă Hamlet a vazut cum e lumea in mod real motiv pentru care a intrat intr-o stare de pasivitate intrucat nu-si da seama daca prin exemplul propriu o poate schimba, Mîskin și Alioșa stiu cum este lumea dar ei sunt convinsi ca prin exemplul propriu pot schimba lumea.
Hamlet nu mai crede în lume ci doar în Răsplata Sancțiunii și Pedepsei…
Sufletul simultaneității Gândului cu Fapta, Sufletul lui Dumnezeu, în mod unipersonal nu a fost declinat în niciun fel dincolo de Dumnezeu, dar se regăsește în Lumea Juridică, privită în ansamblu și concomitent întrucât unirea profesiilor juridice (Avocat-Judecător – Procuror – Consilier Juridic) face ca gândul juridic să devină realitate juridică de cele mai multe ori.
