Faptele.
În Comisia von der Leyen (al cărei resort declarat este Pentru o Uniune mai ambițioasă) există un post de Comisar, alocat Greciei (Margaritis Schinas, fost deputat în Parlamentul European, funcționar cu o lungă experiență în Comisia Europeană) al cărei obiect de activitate va fi – Protejarea modului nostru de viață european (cât de izolaționist și de superior sună această denumire). În comunicatul de presă oficial se spune așa „Dorim să dăm un nou elan democrației europene. Aceasta este responsabilitatea noastră comună. Democrația înseamnă mai mult decât votul la alegeri la fiecare 5 ani. Înseamnă să ne facem auzită vocea și să putem avea un cuvânt de spus cu privire la modul în care este construită societatea.”
În 16 Septembrie 2019 Curtea Supremă a Statului Arizona a pronunțat hotărârea în cazul Brush & Nib Studio, LC, et al., V. City of Phoenix, No. CV-18-0176-PR unde a stabilit că „Once a court determines that a party has a sincere religious belief, it must examine whether the government’s regulation imposes a substantial burden on the party’s free exercise of that belief.” Hotărârea este despre raportul dintre free exercise of religion, free speach și free exercise rights spunând că „Freedom of speech and religion requires tolerance of different beliefs and points of view. In a diverse, pluralistic society such as ours, tolerance of another’s beliefs and point of view is indispensable to the survival and growth of our democracy”.
Majoritatea discuțiilor/analizelor/explicațiilor cu privire la cauzele BREXIT identifică 3 cauze supreme ale acestei situații: cauze economice legate de direcția UE, cauzele interne ale Marii Britanii și lehamitea creată de partidele politice „clasice” respectiv ceea ce în mod clasic se identifică prin atentatul asupra suveranității (“the principle that decisions about the UK should be taken in the UK”.)
Ceea ce nu se vede
În toate cele 3 situații sumar descrise mai sus discuția nu este nici despre structura politică a Comisiei Europene, nici despre raportul juridic dintre libertatea de credință și libertatea de expresie sau celelalte libertăți acolo în conflict (aparent sau nu) și nici despre „atentatul” asupra suveranității Marii Britanii, cea de-a doua economie din Uniunea Europeană.
Toate cele trei ipoteze exprimă reacția unuia sau altuia față de realitatea substanțializată factual și conceptual (adică Realitatea născută și nu făcută).
Curtea Supremă din Arizona lucrează cu o realitate născută, genuină și naturală, Uniunea Europeană prin noua Comisie Europeană dorește să aibă un cuvânt de spus cu privire la modul în care este contruită societatea, după cum spune Ursula von der Leyen, în timp ce Marea Britanie a decis (se pare) că nu mai vrea să acționeze într-o astfel de Uniune ce își impune propria realitate asupra societății.
Structural și filosofic ideea de Stat a apărut tocmai pentru a proteja o anumită Realitate născută cum îi zicem noi, adică o situație ivită în mod natural și în perfectă compatibilitate cu cei ce populează un anumit spațiu geografic. Lucrurile au început să o ia razna când Statul-Administrator a început să devină Stat-Proprietar asupra respectivei realități, în sensul că nu s-a mai mulțumit să protejeze ceea ce în mod firesc s-a stârnit/ivit, ci a dorit să impună el situațiile, să determine cum și în ce formă se exprimă Realitatea.
La fel stau lucrurile și cu Uniunea Europeană care dintr-un gestionar de realități natural născute a devenit un creator de astfel de realități, teoretic concepute.
Dar nu numai mecanismul politic este cel care afectează acest raport dintre Realități (cea născută și cea făcută), dar inclusiv Justiția (stricto sensu) operează cu aceste mecanisme de pervertire a conceptului de Realitate în condițiile în care se operează cu Realitatea rezultată din legi și abordări formale/instituționalizate și mai puțin cu Realitatea determinată de viață, în forma sa firească.
Este ceea ce spune Schopenhauer când se ciondănește cu Hegel și Fichte și anume că înțelegerea nu vine când se compară concepte cu concepte (în cazul nostru Ideea de Justiție cu Conceptul de Realitate construită în mod teoretic) ci când se contrapun Conceptele cu Viața/Intuiția (în cazul nostru Conceptul de Justiție cu viața în deplina să goliciune). Raportul dintre Rațiune/Gândire și Intuiție determină înțelepciunea.
Raportarea la o Realitate construită, teoretică este forma supremă de ipocrizie. Cel puțin justiției americane se pare că acest sentiment nu-i este pe plac, după cum nici britanicilor nu le mai convine să le fie impusă o anumită realitate.
