Despre ipocrizia subordonarii principiului neutralitatii TVA principiului ca veniturile publice nu trebuie sa fie afectate in niciun fel.
Si aici http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=213856&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=10946012 dar si aici http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=228046&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=7769186 CJUE conditioneaza ceea ce foarte frumos se numeste principiul neutralitatii TVA-ului (ce vizează eliberarea integrală a întreprinzătorului de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat pentru toate activitățile sale economice, din moment ce acestea sunt supuse TVA‑ului) de o realitate cat se poate de politica – realizarea veniturilor fiscale (eliminarea riscului de pierdere a unor venituri fiscale care poate fi generat de dreptul de deducere).
Fundamentul acestui mecanism juridic – subordonarea neutralitatii TVA ideii de a elimina mai intai riscul de pierdere a unor venituri fiscale – are la baza art. 203 din Directiva TVA – „TVA este datorată de orice persoană ce menționează această taxă pe o factură.” Cu alte cuvinte esti eliberat de sarcina TVA-ului datorat doar daca nu exista nicio pierdere fiscala pentru veniturile publice. Daca bugetul de stat este afectat in sensul ca nu a primit impozitul aferent tranzactiei orice discutie despre neutralitate este de prisos.
TVA-ul este un impozit. Orice am spune. Dupa cum interesul public al bugetului de stat este de asemenea prezent cand vorbim despre acest impozit. Dar discutia este in ce masura subordonarea neutralitatii TVA acestei idei cat se poate de generale (sa nu se prejudicieze veniturile publice) nu transforma principiul esential al TVA (neutralitatea) intr-o ipocrizie.
Sau altfel spus, este vremea sa acceptam realitatea ca nu neutralitatea este principiul esential al TVA ci intaietate are riscul de a nu se pierde venituri fiscale la bugetul de stat. De aici ar trebui inceputa discutia.
