- Pasiunea egalităţii vorba lui Tocqueville. Poate de data aceasta folosim această discuţie pentru a ne lecui de boala egalităţii vorba lui Tocqueville şi nu doar să discutăm vorbe despre cât de rea este cota unică de impunere şi cât de minunată este cota progresivă. În realitate, în spatele acestei discuţii se află ideea noastră (a societăţii în care trăim) despre egalitate, cum vedem şi cum vrem să fie această idee a egalităţii implementată. Dacă coroborăm această pasiune a egalităţii cu ideea de stat social cuprinsă în Constituţia noastră vom descoperi că avem în camera socială în care ne ducem viaţa de zi cu zi un elefant cât muntele de mare.
- Căutăm unde se vede şi nu unde am pierdut. In neurostiinte dar si in cercetarea cancerului exista o butadă despre un om ce vede pe altul căutand ceva sub un felinar iar acesta din urmă întrebat fiind ce caută acolo spune că inelul pierdut mai încolo, la întuneric dar caută sub felinar întrucât acolo se vede. Că se apropie campania electorală, că ideologia partidelor politice este în criză semnificativă de idei, că demagogia este mare, că populismul la fel de mare, că ipocrizia şi furatul căciulii de asemenea, de aceea trebuie să discutăm despre cât de greşită este cota unică prin raportare la impozitarea progresivă. Pe de-o parte.
- Firescul diferenţelor sociale. Iar pe de altă parte, este ceea ce spune John Rawls in The Theory of Justice: justice as fairness – nu diferențele sociale sunt problema ci modalitatea in care instituțiile se raportează la acestea. Nu faptul ca unii au și alții nu au ar trebui să fie problema esenţială a Statului ci ideea de a nu permite celui ce are mai mult să obțină și mai mult fără ca aceasta să însemne o creștere inclusiv pentru cel ce are mai puțin. În fapt, Rawls preia distincția lui Toma din Aquino cu privire la justiția distributivă vs. Justiția comutativă; prima formă de justiție are la bază proporția geometrică în acord cu care egalitatea nu depinde de cantitate (aceeași cantitate) ci de beneficiul pricinuit (ceea ce este puțin pentru altul pentru mine poate fi suficient), în timp ce cea din urmă categorie de justiție privește egalitatea în mod aritmetic (cât câștig eu trebuie să câștigi și tu).
- Pasiunea restartării jocului mereu şi mereu. În Panteonul dâmbovițean discuția despre cele două forme de impunere (unică sau progresivă) evident că îmbrățișează această din urmă formă de justiție, cea comutativă unde câștigurile trebuie să fie aproximativ egale în termeni cantitativi, folosindu-se în acest sens funcția redistributivă a Statului. Abordarea este funciară și dovedește nivelul ideatic al concepției sociale în ceea ce privește Justiția (lato sensu) în țara noastră. Noi nu am înţeles nici în ultimii 30 de ani dar nici dacă extindem orizontul temporal că nu putem restarta jocul şi că unele lucruri/situaţii/inegalităţii trebuie acceptate şi lucrat cu ele ca un dat. Problema nu sunt neapărat diferenţele sociale ci modalitatea în care noi ne raportăm la ele. În loc să lucrăm cu acestea ca un dat şi să încercăm să profităm de acestea pentru a îmbunătăţii şi situaţia celor mai puţin favorizaţi, noi încercăm să aducem jocul mereu la momentul T0, moment în care toţi ar trebui să avem în termeni cantitativi acelaşi volum de resurse. Aceasta este boala egalităţii. Dar dincolo de această abordare structurală (vrem să fim egali în mod absolut sau vrem să ne fie bine tuturor, în mod direct proporțional cu aspirațiile și eforturile depuse), toata această discutie este construita pe cateva idei ce sunt in realitate factual și juridic greșite. Aceasta pentru a nu spune că această discuție are la bază câteva mituri ce în decursul timpului nu au reușit să își schimbe natura, rămânând tot basme.
- Venituri şi nu Averi. Si cota unica dar si cea progresiva se aplica asupra veniturilor si nu asupra averilor/patrimoniului dupa cum se aplica pentru viitor si nu pentru trecut. Nu se impozitează averile dobândite în decursul timpului ci veniturile obținute de anumite categorii de contribuabili într-o anumită perioadă de timp. Dincolo de argumentele juridice (legea se aplică pentru viitor şi nu pentru trecut) această distincţie reflectă inclusiv principiul despre care vorbeam mai sus şi anume principiul egalităţii/justiţiei în sens distributiv (as fairness) în sensul că nu luăm de la cel ce are pentru a da şi la cel ce nu are pentru a egaliza jocul, ci nu-i permitem celui ce are să aibă şi mai mult fără ca aceasta să însemne o îmbunătăţire şi a situaţiei celui ce are mai puţin.
- Accesul la resurse – cauza inegalităţilor sociale. Inechitățile sociale dar și marile averi nu sunt datorate cotei de impunere ci modalității în care Statul a înlesnit accesul diferențiat al unora sau altora la resurse în decursul timpului. Este o distribuire inegală nu a veniturilor supuse cotei unice ci a resurselor ce generează respectivele venituri. Statul este principalul vinovat al modalităţii în care în decursul timpului a avut grijă ca accesul la resurse (lato sensu) să fie permis doar unora nu şi altor. Or, din această perspectivă, nimeni nu-şi poate invoca propria turpitudine, nici măcar Statul. După cum Statul nu-şi poate îndrepta greşala, aducând jocul mereu la momentul T0, sancţionând pe unul sau pe altul.
- Supunerea tuturor veniturilor aceleiaşi cote de impunere dificil de implementat tehnic. Exista categorii diferite de contribuabili dupa cum exista si categorii diferite de venituri impozabile. Nici cota unica dar nici cota progresiva nu pot fi aplicate tuturor categoriilor de contribuabili, dupa cum nu poate fi aplicata tuturor categoriilor de venituri impozabile. In esenta, cota unica dar si cota progresiva se vor aplica doar pentru anumite venituri obtinute de persoanele fizice. Vor ramane in afara cotei de impunere (oricare ar fi aceasta) profitul persoanelor juridice dar și alte venituri obținute de persoana fizică dar impozitate diferit. Tehnic vorbind, la acest moment, chiar şi dacă împărţim contribuabilii în două categorii – persoane fizice şi persoane juridice – pentru veniturile obţinute de persoanele fizice este destul de dificil de stabilit o singură cotă de impunere pentru toate veniturile. Cota de impunere nu este direct proporțional cu nivelul veniturilor publice în condițiile în care există deduceri și scutiri fiscale. Pentru contribuabil dar și pentru Stat mai importante sunt deducerile și scutirile și mai puțin nivelul absolut al cotei de impunere. Cele dintâi influenţează în mod direct nivelul veniturilor publice, în sensul că o cotă de impunere progresivă şi suficient de profundă în termeni cantitativi, nu este suficientă dacă deducerile şi scutirile au un nivel semnificativ în economia procedurii fiscale.
- Pasiunea Statului pentru a dobândi starea de egalitate faţă de anumiţi contribuabili. Nu cota de impunere (unică sau progresivă) creează dezechilibre structurale/inechități sociale ci mentalitatea și capacitatea Statului (cu chipul actual dat de politicienii momentului) de a fi bun gospodar respectiv de a colecta exact cât trebuie să colecteze. Problema este de ineficacitate și de proceduri fiscale și nu de nivel de impunere. Nu suntem egali și aceasta nu este o problemă în sine. Problema este că prin impozitele pe care Statul le percepe de la contribuabili, fie folosind cota unică, fie pe cea progresivă (nerelevant în contextul dat), pe care apoi le transformă în venituri publice pe care le cheltuie în mod ineficient (lato sensu) ecuaţia este despre egalitatea dintre contribuabili (unii dintre aceştia) şi Stat şi nu între contribuabili şi restul cetăţenilor. Şi de această dată Statul, privit ca un actor al jocului social perturbă în realitate jocul social. Statul paternalist, atotcuprinzător în ceea ce priveşte intervenţia, implicarea încă domină societatea în care trăim. Grija Statului nu este de a egaliza situaţia contribuabililor ci doar de a-şi echilibra propria poziţie în raporturile cu anumiţi contribuabili.
