Richard Dawkins incepe Gena Egoista spunand ceva de genul acesta – viata inteligenta de pe o planeta ajunge la maturitate atunci cand izbuteste pentru intaia oara sa priceapa cauza propriei existente. Hannah Arendt in Ultimul interviu si alte convorbiri spune de asemenea ca a scris pentru a intelege, pentru a-si structura gandurile iar daca ar fi avut o memorie suficient de buna astfel incat sa tina minte toate gandurile cel mai probabil nu ar fi scris nimic. Alexandru Dragomir a scris tot pentru a intelege, el nepublicand ci a fost publicat. Stăpânul gândurilor, Socrate face exact același lucru – se străduiește să înțeleaga folosind dialogul.
Aceasta este forma suprema a gânditului, adica gândurile ce au o menire și un scop, anume să ajute înțelegerea. Orice altă formă de gândire este fie scolastică (gânditul de dragul gânditului), fie instrumentalism (gânditul care îți aduce alte avantaje decât înțelegerea). Gânditul a cărui miză este înțelegerea (inclusiv a propriei existențe) se află în mod paradoxal la mijlocul drumului ce leagă gândirea scolastică de cea pur instrumentală.
Din punctul meu de vedere, raportul dintre gândire și acțiune în ceea ce privește Avocatura este în favoarea celei dintâi activități, Avocatura fiind o activitate gândită. Aceasta înseamnă că Avocatura are obligația să își pună în discuție menirea, scopul existenței profesionale. În jur de 30 de ani de aplicare a legii nr. 51/1995, peste 10.000 de avocați înscriși în evidențele oficiale, o masă critică de clienți sofisticați capabili să înțeleagă foarte bine care este rolul avocatului, Societăți Civile de Avocați cu impact și intelectual dar și financiar, Avocați ce devin Asociați în Societățile cu pricina după 7 ani de experiență profesională (în medie), probleme importante abordate de Avocați (retrocedarea imobilelor, securitatea ca poliție politică, etc).
Toate acestea nu au fost suficiente pentru a muta Avocatura dintr-o zonă a instrumentalului pur într-o zonă menită să dea substanță calificării Avocaturii drept profesie nobilă. Trece o generație profesională fără a se fi răspuns la câteva întrebări esențiale pentru fiecare dintre noi: care este menirea Avocaturii, cum contribuie Avocatura la înțelegerea scopului Dreptului, Justiției, Judecătorului, Procurorului în societate. În schimb există o contribuție (ideatică) semnificativ mai mare a Avocaturii în definirea marketingului în profesia noastră, a publicității, a multor aspecte ce au legătură mai curând cu ideea de afacere decât cu ideea de Justiție și Dreptate (căci tot vrem să fim partenerii Justiției).
Când DNA a pus în discuție o serie de principii ce erau tratate inerțial de avocați (limitele sfatului juridic, privilegiul avocat – client, natura profesiei, etc.) reacția (intelectual vorbind, juridicește spus) a fost anemică parțial pentru că nu eram pregătiți să avem un punct de vedere pe subiectele în discuție, parțial pentru că ceea ce procurorii atacau era exact Avocatura „Justiției”, aceea care este total indiferentă scanării contemporane realizată de Avocatura „Marketingului”.
