Suntem rezultatul modalității în care reușim să acomodăm paradoxurile din viața noastră, iar una dintre aceste Antinomii este aceea dintre Gândire și Bun simț (Educația convențională).
Reflexul nostru social (de animal social) ne îndeamnă să atingem un anumit nivel al bunului simț (al simțului comun) astfel încât relaționarea cu semenii noștrii să aibă la baza anumite premise universal recunoscute (respectăm semnele de circulație, folosim tacâmuri, ne spălăm pe dinți, etc.). În schimb, individualitatea noastră este fundamentată de Gândire care acționează dincolo de simțul comun, fiind meta-fizică în condițiile în care folosește instrumente mai puțin vizibile (gânduri, idei).
Antinomia mai sus menționată este una aparentă și nu reală în sensul că Bunul simț nu este incompatibil cu Gândirea atâta vreme cât ambele coexistă, fiind una în continuarea celeilalte. Problemele apar atunci când colectivitatea, societatea sau individul consideră că Bunul simț ține loc de Gândire, sau invers că Gândirea ține locul Bunului Simț. O Societate poate supraviețui doar cu Simțul Comun atâta vreme cât Indivizii ce o compun sunt mânați în luptă de Gândire.
România este în stadiul în care nu a reușit să acomodeze Gândirea cu Educația Convențională și nici nu se străduiește în acest sens. Sistemul (a se citi Școala, Contextul) face eforturi supraomenești ca încă de la vârste fragede Copilul să dobândească Bunul Simț (identificat de noi cu Educația convențională) nedepunând în schimb nici un sfert din acest efort pentru ca același copil – individ să dobândească deprinderea Gândirii.
Ca părinți, ca profesori, ca educatori (lato sensu) ne preocupă mult mai mult Bunul simț decât vocația Gândirii.
La fel și în Politică unde timp de 30 de ani am stat alături de oameni politici lipsiți de standarde elementare în ceea ce privește Bunul Simț (probabil și de aici mânia anticorupției), astfel încât astăzi, în ceasul al 20-lea când am avea nevoie de oameni care să gândească această țară spunem Doamne ajută! că se ivesc unii oameni ce stăpânesc Simțul Comun. În starea care suntem avem nevoie și de Bun simț dar nu ne-ar prisosi niște oameni care să gândească și să se gândească pe ei și contextul în care acționează (funcția publică, spre exemplu).
Bunul simț ne poate scoate din zona în care suntem, dar Gândirea ne va duce mai departe. Când Viața ne cere și Gândire noi nu putem să-i dăm doar Simț Comun.
