În povestea lui Lewis Caroll, Through the looking-glass, Regina de Cupă îi spune lui Alice că lumea se schimbă continuu și repede sub picioarele ei astfel că ea trebuie sa alerge tot timpul pentru a rămâne în picioare. Avocatura a devenit un hamster ce aleargă în colivia construită de alții pentru a sta pe loc. Acesta este paradoxul modern al avocaturii că oricât de mult ar munci, ar alerga sau s-ar strădui nu va face altceva decât să stea pe loc (cel mult), să-și păstreze starea ce s-a instaurat din 1990 până astăzi.
Diferența dintre un proces și un produs este că primul există atâta vreme cât este alimentat din exterior cu informații sau energie, în timp ce cel din urmă are existență de sine stătătoare, poate exista în mod autonom imediat ce a fost pe deplin și definitiv conturat. Cercetarea oncologică rămâne un proces în ceea ce privește medicamentele împotriva cancerului fiind dependentă de descoperirile pe care le face biologia cu privire la structura celulară/genetică a acestei boli ce vizează nemurirea celulară.
Avocatura din țara noastră nu este un produs autonom ce poate subzista în mod independent ci este un proces în mod inextricabil legat de procesele economice, de modelele de afaceri exogene acesteia astfel încât evoluția sa este strict determinată de ceea ce se întâmplă în exteriorul acesteia. Deși la nivel teoretic, profesia noastră are vocația de a avea reguli și mecanisme proprii, specifice care să-i ofere autonomie existențială, la nivel practic ținând seama de modalitatea în care a fost croită aceasta cu ceva ani în urmă, avocatura este o profesie complet întreținută, dacă nu de ideea de business cel puțin de stat (într-o formă sau alta mereu stăm cu mâna întinsă, spunând sau nu o poveste vorba lui Gheorghe Dinică).
Suntem profesie independentă exact cât țin interesele comerciale ale clientului după cum suntem independendenți față de autoritatea statului exact până la momentul în care avem nevoie de susținerea financiară a acestuia.
Riscul determinat de situația de față este specific profesiei noastre, este inerent acesteia neputând fi externalizat atunci când în mod efectiv acesta se ivește. Trăim cu conștiința acestui risc (la o scară mai mare sau mai mică) în tot ceea ce facem, în fiecare zi a activității noastre profesionale astfel că nu există motive pentru ca la acest moment să considerăm că acest risc este excepțional și imprevizibil, (vecin aproape) cu cazul de forță majoră. Suntem profesie liberă și independentă și pentru că noi, spre deosebire de alte activități profesionale trăim cu acest risc, ne-am asumat în mod explicit și acest risc.
Masca pusă de modelul de afaceri, de felul în care a fost construită profesia după 1990, a făcut ca până la acest moment acest risc să fie conștientizat doar de unii sau de alții și nu de majoritatea celor de trăim din această activitate profesională. Astăzi sunt expuși exact cei ce nu au conștientizat în niciun fel acest risc, fie pentru că au trăit sub o umbrelă sau alta, fie pentru că nu s-au gândit (viața nu i-a dus la momentul acela) că riscul în cauză este inerent profesiei noastre.
De aceea, câtă vreme nu vom înțelege de unde provine independența profesiei de avocat vom fi și după această situație ca în povestea lui Lewis Caroll, sau pe românește vom rămâne niște hamsteri care vom alerga pentru a ne menține poziția (de moment).
