Noi, cei vremelnici pe aceste meleaguri numite România, avem o particularitate dată nu doar de contextul spațial dar și de cel istoric. Dorim să fim Independenți, suficienți nouă și atât sens în care am decis să renunțăm și la Educație dar și la Credință. Particularitatea noastră nu este dată de împuținarea Credinței (suntem echipolenți cu restul Europei, din această perspectivă) ci de înstrăinarea de educație, de știință, în sensul că noi nu avem nevoie de Rațiune în niciun fel, fie că aceasta este a Științei sau a Credinței (da, a Credintei).
Ne-am anulat orice dorință de reper, de transcedental vorba lui Evdokimov. Suntem doar noi și atât.
Ateul ateu nu îl neagă pe Dumnezeu ci neagă metafizicul, transcedentalul, ceea ce există fără să se vadă în mod direct și nemijlocit. Noi (categoria din prima propoziție) ne-am înlăturat Transcedentalul în totalitate, nu am înlocuit pe cel dat de Credință cu cel dat de Știință, ci am ales să trăim în planul concret și imediat al celui ce se vede și simte, aici și acum. Suntem prizonierii imediatului, prezentului, independent de ceea ce ne oferă acesta, înțelegere sau nu. Ne este frică de dincolo așa că am ales să nu mai ajungem acolo.
Dar nu despre lipsa de repere metafizice este vorba ci despre altceva, despre faptul ca mulți alegem să fim atei (să fugim de transcedentalul credinței) sau atehnici (sa igoram metafizica stiintei) sau amorali (sa nu luam in seama transcedentalul moralei) fara sa stim despre ce este vorba. Suntem atei prin raportare la Dumnezeul meu si nu in relatie cu Dumnezeu, fugim de ceea ce intelegem din educatie sau din stiinta si nu de Educatie sau de Stiinta, ignoram moralitatea intrucat nu stim ce este Moralitatea.
Suntem liberi sa avem Dumnezeul nostru, Stiinta noastra, Moralitatea noastra atata vreme cat stim cum este Dumnezeu, cum functioneaza Stiinta, Educatia, Moralitatea. Or, ca sa ajungem sa intelegem cum este Dumnezeu, Stinta, Educatia si Moralitatea, pentru a stii la ce renuntam sau la ce ne opunem, avem nevoie de Ratiune, de inteligenta, de Intelepciune pentru a intelege adevarurile respectivelor domenii. Pentru aceasta trebuie sa ne straduim, sa ne biciuim mintea si sufletul, vointa si incrancenarea astfel incat sa intelegem despre ce este vorba. Or noi asta nu mai facem, ci ne ascundem comoditatea în spatele unui concept (greșit folosit, de altfel): atei, atehnici, amorali.
Cand ne opunem Dumnezeului meu, stiintei mele, moralitatii mele nu se numeste ca fugim de transcedental, ca vrem sa fim independendeti si suficienti noua, intrucat nu stim cum arata transcedentalul în cazul de fata. In cazul acesta semnificativa este lipsa de diligenta intelectuala, de demersuri rationale pentru a intelege despre ce este vorba. Pe românește suntem ignoranți și nu atei pentru că nici nu am simțit gustul metafizicului pentru a știi la ce renunțăm.
Dumnezeul meu poate fi Dumnezeul din Vechiul Testament, Dumnezeul lui Origen, Augustin și Părinții Capadocieni, Dumnezeul Bisericii, Dumnezeul lui Evdokimov sau Berdiaev, Isus. Putem să ne opunem fiecăruia dintre aceștia, dar această nu înseamnă că ne opunem lui Dumnezeu ci că nu suntem de acord cu anumite forme de identificare a lui Dumnezeu.
Până la Dumnezeu trebuie să folosim toată Rațiunea de care suntem în stare și ceva în plus, Sufletul. Legătura intimă dintre noi și Dumnezeu numită de ortodoxie mistică ne este înlesnită în egală măsură de Rațiunea (care ne aduce în zonă) dar și de Suflet (care ne trece pragul).
