Modalitatea în care s-a dezvoltat lumea juridică în noua perioadă a globalizării economice a provocat şi avocatului o serie de evoluţii dar şi de involuţii respectiv a poziţionat practicianul acestei profesii în diverse contexte, multe dintre ele antagonice. Avocatul nu a putut rămâne imun la trecerea prin realitatea economică respectiv socială, indiferent de dimensiunile cantitative şi calitative ale acesteia. Problema care se pune este aceea de a vedea ce rămâne din ce avea avocatul la momentul iniţial, înainte ca reverberaţiile realităţii economico-sociale contemporane să se răsfrângă şi asupra acestuia.
Confruntarea dintre avocat şi contextul în care acesta îşi desfăşoară activitatea îl supune pe cel dintâi unor contradicţii antagonice fundamentale şi nu în ultimul rând unei pervertiri instituţionale la fel de fundamentale.
(1) Business şi Juridic
Profesia de avocat este o profesie mercantilă (nu neapărat esenţialmente) de unde şi încercarea Comisiei Europene (comisarului pentru concurenţă) de a privi această profesie ca o activitate comercială propriu-zisă, supusă în totalitate regulilor pieţei comerciale. Comercialitatea profesiei de avocat (privită la acest moment exclusiv din perspectiva onorariului) a determinat supunerea acesteia regulilor de business privitoare la organizare şi funcţionare. Nimic rău sau excepţional într-o astfel de situaţie în care se pune problema gestionării unor active financiare şi umane.
Avocatul este (sau ar trebui să fie) esenţialmente jurist (şi nu mă refer la clasificaţia ocupaţiilor din ţara noastră), în sensul că practicianul trebuie să fie mai întâi un cunoscător al legilor (jurist) şi apoi un propovăduitor al acestora (avocat). Vorba fără ştiinţa legilor este demagogie juridică. Ştiinţa legilor poate complini lipsa cuvintelor, inclusiv în faţa judecătorului, însă bogăţia vocabularului şi măiestria cuvintelor nu vor putea suplini niciodată lipsa de cultură juridică. Dacă între cele două aspecte se va realiza un echilibru, atunci vom avea un excelent avocat. Şi avem, Doamne ajută. În schimb dacă o latură domină în mod semnificativ pe cealaltă, vom avea un avocat excelent sau un avocat mediocru în raport de cultura şi educaţia celui care priveşte, adică Clientul. Uitaţi-vă în Pandectele lui Hamangiu şi veţi vedea ce însemna ca un avocat să cunoască legea.
Asemenea raportului dintre avocat şi jurist şi raportul dintre business şi juridic ar trebui să se afle într-o stare de echilibru sau chiar într-o stare de uşoară inferioritate a comercialului prin raportare la juridic. Când raportul dintre cele două se inversează, în sensul că juridicul este inferior comercialului, chiar dacă businessul are de câştigat pe termen mediu şi scurt, cel care suferă în mod substanţial este aspectul juridic. Marketingul şi managementul, ca şi aspecte ale comercialului, aduc cu sine organizarea cantităţii dar nu neapărat şi a calităţii. Regulile de afaceri nu totdeauna propovăduiesc calitatea. Nu întâmplător legea de organizare a profesiei de avocat a stabilit limite serioase la modalitatea în care avocatul poate să-şi facă publicitate.
Fără a crea impresia ca ceea ce spunem este un dat, dar şi pentru a evita demonstrarea realităţii, sintetizând, spunem că profesia de avocat nu poate fi gândită ca şi o afacere propriu-zisă; regulile de business distrug acele elemente intuitu personae ale profesiei de avocat transformând o profesie într-o afacere. Cantitatea distruge calitatea atunci când aceasta din urmă nu are resursele necesare (umane, temporale, subiective, voliţionale, etc.) pentru a ţine pasul cu ritmul impus de cantitate. Business înseamnă producţie în masă iar nu producţie personalizată, în sensul că serviciile prestate devin din ce în ce mai standardizate, pierzându-şi elementul intuitu personae. Avocatura nu ar trebui să fie producţie industrială în masă ci ar trebui să rămână manufacturieră cu un pronunţat caracter subiectiv al rezultatului.
Pe perioada crizei economice brokerii de pe Wall Street spuneau că produsele financiare deveniseră atât de complicate încât inclusiv cei care le creaseră nu mai ştiau cum funcţionează. Această realitate poate fi comună şi lumii juridice, întrucâ ideea de standardizare a creat diverse „produse juridice” care nu au nimic de-a face cu „realităţile juridice pozitive” în sensul că globalizarea economică şi-a găsit pandantul în globalizarea juridică. Există contracte şi mecanisme juridice preluate din dreptul anglo-saxon sau din alte sisteme juridice, neînvecinate cu sistemul nostru de drept, aplicate tale quale în sistemul nostru de drept, fără nicio încercare de creare a unei corespondenţe conceptuale. Mimetismul este o reverberaţie a cantităţii şi a standardizării, fiind o reacţie naturală a practicianului (nu a avocatului) la dinamica businessului. Avocatul ar trebui să fie condus şi de instinctele juridice. Practicianul de astăzi este condus de instinctele comerciale – spune clientului ce este acesta obişnuit să audă – şi mai puţin de instinctele juridice. De aici vine şi standardizarea formală a activităţii juridice, care nu este altceva decât arătarea Clientului a pozei pe care o recunoaşte.
Lupta dintre business şi juridic respectiv încercarea tot mai accentuată de a conduce avocatul exclusiv după regulile aplicabile unei afaceri propriu-zise, pot fi fatale Avocatului prin faptul că persoana care exercită această profesie se apropie de latura comercială şi se îndepărtează de latura juridică. Antagonismul creat între elementele subiective şi intuitu personae, specifice profesiei de avocat şi elementele de standardizare şi formalizare excesivă va determina direcţia (existenţa) acestei profesii.
(2) Judecător şi Client
Activitatea Avocatului ar trebui să se desfăşoare între interesele Clientului şi luminile şi înţelepciunile Judecătorului; aceasta este contextul ideal în care avocatul se scaldă. Înţelegerea acestui interval presupune asumarea a două premise:
– Clientul nu este rezonabil în abordarea sa, întrucât acesta nu totdeauna înţelege mecanismul juridic iar interesele sale comerciale totdeauna sunt cele mai importante.
– Judecătorul are un anumit grad de încărcare/număr de dosare care nu-i permit totdeauna să creeze totdeauna o memorie instituţională pentru fiecare dosar.
Avocatul, în limitele mandatului şi al legii (dacă ne uităm pe www.hotnews. ro vom vedea ce filozofie fac eu aici) se prezintă în faţa judecătorului pentru a proteja interesele comerciale ale Clientului. Premisele mai sus menţionate determină reacţii pe măsură, pentru fiecare palier de activitate.
Devine din ce în ce mai greu să explici Clientului măsurile adoptate de judecător după cum, uneori este suficient de dificil să explici judecătorului interesele clientului. Teoretic, soluţionarea acestei antinomii reale ţine de măiestria avocatului atât în ceea ce priveşte raporturile cu judecătorul cât şi în ceea ce priveşte raporturile acestuia cu clientul său, însă în realitate atitudinea judecătorului respectiv cea a clientului influenţează în mod semnificativ locul avocatului între cei doi.
De eos quod plerumque fit spuneau romanii, adică legiuitorul reglementează situaţiile cele mai des întâlnite în realitatea cotidiană, aşa că nu voi lua în seamă situaţiile de excepţie identificate atât în rândul avocaţilor cât şi în rândul judecătorilor ci mă voi referi la situaţiile medii, care exclud reau-credinţa şi incompetenţa.
