Întrucât am falsa impresie că nu sunt informat dacă nu citesc regulat (zilnic de cele mai multe ori) ziarele mai sus menţionate, am ajuns la următoarea concluzie:
– există un decalaj informaţional şi de preocupare între sursele de informaţii occidentale şi ceea ce este reflectat în mass-media din România incomensurabil. O bună parte a acestui decalaj este datorată contextului diferit în care activăm şi trăim, însă cea mai mare parte a diferenţei este de neexplicat. Nici susţinerea că nu există beneficiari ai unor astfel de informaţii nu este adevărată.
Mai mult, s-a întâmplat ca informaţii apărute cu multă vreme în urmă în Occident să fie preluate şi de mediile de informaţii din România după multă vreme. Cel mai recent exemplu este cel relativ la evoluţia demografică a României. Studiul UN în cauză fusese preluat de The Economist cu multă vreme în urmă, iar la noi informaţia a apărut săptămâna trecută.
Fuga de contemporaneitate ne caracterizează la toate nivelurile. Cărtărescu analizează postmodernismul în literatura română şi printre rânduri sesizează şi această problemă. Criza economică a venit în România cu un decalaj de câteva luni. La fel şi soluţiile. Legislativ avem aceleaşi probleme, în sensul că simţim foarte dificil tendinţele.
Poate ca o cuplare la mediile informationale occidentale ne-ar fi de real ajutor în încercarea noastră de recuperare a diferenţelor şi am în vedere toate sursele de informaţii. Spre exemplu, mă uitam la numărul foarte mic de reviste de specialitate cotate ISI.