Rosteste Apostolul Pavel asa – nu fac binele pe care-l voiesc ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. Sfintii Parinti spun astfel – nu dupa raul pe care nu l-am facut vom fi judecati ci dupa binele pe care l-am facut.
Menirea Omului este sa faca Binele, sa doreasca savarsirea Binelui. Raul este un incident, o derogare de la cursul firesc al existentei indumnezeite.
Pavel, prin „raul pe care nu-l voiesc” arata in mod clar ca Raul nu face parte din firea omului, ca Omul a fost menit de Dumnezeu doar Binelui si doar pe calea patimirii (folosirii contra firii) Omul dobandeste temporar, Raul.
De aceea si Sfintii Parinti se asteapta ca judecata sa fie despre felul cum ne-am respectat firea indumnezeita – savarsirea Binelui, pentru ca pastrarea firii face de prisos orice discutii despre accidentul Raului (evitarea acestuia).
Prin locurile acelea uitate de contemporaneitate (intelepciunea Sfintilor Parinti) se vorbeste de Bine, Rau și Ceea ce nu este nici Bine si nici Rau. Daca ne insusim definitia sau intelegerea Binelui (deopotriva la crestini dar si la grecii filosofi) ca fiind ceea ce-i facut in acord cu Firea sa genuina (în acord cu Firescul – vedeți legătura Fire – Firesc), iar Răul ca fiind ceva contrar Firii inițiale (contrar Firescului), întrebarea este ce lucru este acela care nu este nici in acord cu Firea categoriei din care face parte, dar nici împotriva acestei Firi.
Ei bine, acel ceva ce nu este nici conform dar nici împotriva este Omul ce nu si-a dobandit identitatea, sau si-a pierdut identitatea, Omul Netocmit. Pentru ca Binele si Raul se aplica doar lucrurilor cu identitate, cu personalitate, lucrurilor tocmite cum se zice tot prin locuri uitate de lume.
Cand esti imputinat (din Fire) nu ajungi sa-ti gasesti nici Firea pentru a stii in ce fel te pozitionezi – alaturi sau impotriva.
Iar Omul fara identitate este diferit de Omul Cazut (de Adam) caci spre deosebire de Adam care a stiut care-i este Firea si a abandonat-o sa fie Dumnezeu, Omul fara identitate/Omul Imputinat/Omul netocmit nu a ajuns sa fie invecinat cu Firea sa/Firescul, bajbaind intre Bine si Rau.
Luarea-aminte este virtutea crestina despre care vorbesc Sfintii Parinti (Evagrie, Isaac Sirul) ca fiind ceea ce Apostolul Pavel numea „deosebirea duhurilor”, adica identificarea a ceea ce este bine, a ceea ce este rau si a ceea ce nu este nici rau nici bine.
E timpul de luare-aminte caci Binele nu este o chestiune particulara, individuala, specifica fiecaruia dintre noi in parte, volatila si adaptabila dupa caz, ci este un Reper, este obiectiv si universal accesibil dar nu pe calea experientei. In schimb, Raul este incidental, situație de exceptie, o chestiune particulara specifica fiecaruia dintre noi.
Binele necesita efort, nu este la indemana chiar daca este in firea noastra, aceasta pentru ca identificarea Binelui, localizarea acestuia in deplinatatea elementelor sale este dincolo de zona de confort. Raul in schimb este la polul opus, nu-ti trebuie mult efort pentru a-l savarsi, pentru a-l localiza sau decela constitutiv.
Să-ți găsești Firea este infinit mai dificil decât renunțarea căutării și acționarea în consecință.
Abtinerea de la savarsirea Raului nu inseamna savarsirea Binelui intrucat nu tot ceea ce nu este Rau este Bine sau tot ceea ce nu este Bine este Rau. Binele este o chestiune ce necesită acțiune, trebuie sa faci ceva pentru a ajunge la Bine; omisiunea, abtinerea, neutralitatea pot sa evite savarsirea Raului insa in niciun caz nu duc la infaptuirea Binelui.
Speranta ca nesavarsind Raul am comis Binele este neintemeiata dupa cum spun si Sfintii Parinti cand spun ca nu dupa raul pe care nu l-am savarsit ci dupa Binele pe care l-am facut. Dupa cum Binele nedesavarsit nu inseamna Rau, ci doar un Bine in curs, nefinalizat, ce necesita timp si resurse pentru a se indestula constitutiv.
Binele si Răul sunt antagonice doar prin raportare la Firesc (la Firea îndumnezeită) în condițiile în care cel dintâi achiesează în totalitate la Firescul îndumnezeirii, în timp ce cel din urmă combate, refuză Firea îndumnezeită.
Altfel, Răul nu este un Bine neîmplinit, după cum Binele nu este un Rău neînfăptuit întrucât ambele au nevoie de acțiunii proprii de săvârșire.
