„Nu judecați poporul rus după infamiile pe care le comite atât de des ci după acele lucruri mari și sacre după care tânjește mereu și din străfundurile ticăloșiei sale.” – Henry Troyat, Dostoievski.
„Democracies stil dies but by different means. (..) Many governments efforts to subvert democracy are legal, in the sens they are approaved by the legislature or accepted by the courts.” – Steven Levitsky and Daniel Ziblatt, How Democracies Dies,
“De fiecare dată când ceva nu merge și când mi-e milă de mintea mea, mă cuprinde o irezistibilă dorință de a proclama. Atunci înțeleg din ce meschine abisuri apar reformatorii, profeții și mântuitorii. Mi-ar plăcea să fiu liber. Liber ca un mort din fașă.” – Cioran, Despre neajunsul de a te fi născut.
Acestea sunt caracteristicile avocaturii contemporane.
- Dorește să fie gândită, analizată și judecată după gândurile mari și sacre spre care tânjește vorba lui Dostoievski și nu după faptele individuale sau colective ce-i animă intrinsec viața profesională.
- Pervertirea profesiei de avocat este o chestiune legală ce se ascunde în spatele unuia sau altuia dintre interesele legal contextualizate.
- Abisurile ce produc reformatorii, profeții și mântuitorii ce populează cu sau fără voie piața avocaturii te fac să-ți dorești să fii liber inclusiv față de orice formă de organizare profesională.
Illo tempore, profesia de avocat a dezvoltat un fel de slăbiciune față de 3 aspecte: participarea la soluționarea alternativă a disputelor – arbitrajul, spre exemplu, activitatea politică și facultatea de după Facultatea de drept.
Aceste activități profesionale, contingente activității noastre profesionale au fost preluate inerțial inclusiv în forma contemporană de desfășurare a activității profesionale, fără a se analiza în ce măsură aceste manifestări constituie sau nu vicii de consimțământ profesional, forme de afectare a independenței profesionale (individuale și/sau colective). Și pentru că forma cea mai sănătoasă de protejare a conștiinței profesionale este să nu știi, să nu te preocupi la fel am procedat și în aceste cazuri, unde atât individual dar și colectiv am decis că abordarea inerțială este de preferat uneia educate și asumate.
Nu reiau discuția în detaliu, însă apreciez că în context, toate cele 3 manifestări profesionale sunt de natură să afecteze independența avocatului atât la nivel individual (respectivei forme de exercitare a profesiei) dar și la nivel colectiv (profesia în ansamblu). Aceasta cu atât mai mult cu cât am arătat cu altă ocazie că instanțele judecătorești recunosc privilegiile profesiei de avocat doar avocatului independent, în formă dar dar și pe fond. Și nu este departe momentul în care independența avocatului va fi pusă în discuție inclusiv în fața instanțelor naționale, inclusiv din perspectiva aspectelor contingente mai sus menționate.
Sub acest aspect, parcă niciodată Profesia de avocat nu a fost atât de populată de oameni politici, condusă de coalitia politica aflata la guvernare în fapt, pe cât este la acest moment. Este o ingerință politică în viața profesională a avocaților ce face de prisos orice politică profesională cu adevărat interesată de avocați. Avocatura a fost predată, pe bază de proces-verbal partidelor politice aflate acum la guvernare.
Dar această stare de lucruri nu este doar o chestiune ce privește profesia de avocat ci privește chiar statul de drept și buna sa funcționare în condițiile în care dreptul la apărare, independența profesiei de avocat sunt elemente constitutive ale democrației constituționale și nu doar interesele (politice sau nu) ale unuia sau altuia. Or calitatea dreptului la apărare trebuie să preocupe Statul român în aceeași măsură în care acesta este interesat de accesul la justiție, spre exemplu.
Legătura creată între organele de conducere ale profesiei de avocat și lumea politică vatămă profesia în esența ei punându-o într-o zonă unde intimitatea acesteia mai poate fi exprimată doar de eventualele gânduri mari și sacre spre care, în mod normal tinde avocatul, căci faptele profesionale ale organelor profesiei sunt departe, foarte departe de această esență profesională.
Asemenea democrațiilor politice și democrația noastră profesională moare dar nu în orice fel ci sub umbrela legalității, a abuzului de legalitate se poate spune, întrucât vremea loviturilor de stat a apus de multă vreme. Iar „legalitatea” denaturarii politicilor profesionale are la bază două mijloace – Partidele politice și oamenii politici (avocați sau nu) ce animă profesia de avocat zilele acestea și abordarea pedagogică preluată ad litteram de la Facultatea de Drept prin oameni și bagaje ideatice, uitând însă că între politicile profesionale și politica de partid este o diferență la fel de mare pe cât este cea dintre pedagogie și mentoratul și vocația specifice profesiei de avocat.
Profesia de avocat nu este nici câmpul de întâlnire al partidelor politice după cum nu este nici prelungirea Facultății de Drept, a ideilor pedagogice exprimate sub forma monologurilor profesionale, de cele mai multe ori cu lipsă de smerenie. Mentoratul profesional are la bază dialogul profesional, în timp ce pedagogia Facultății de Drept, astfel cum aceasta este preluată în cadrul organelor profesiei de avocat are la bază monologul rostit, de cele mai multe ori cu emfază și aroganță. Pedagogia creează relații de subordonare și atitudini ierarhizate în timp ce activitatea creatoare de vocație profesională are la bază egalitatea profesională.
Noi rostim interesul Clientului având în minte, în realitate propriile interese. Căci doar așa se poate explica această extindere continuă a competențelor profesionale ale avocatului, ajungând să concurăm până și expansiunea continuă a Universului. Ne-am declinat și multiplicat capabilitățile profesionale și unde aveam (în aparență) dar și unde nu aveam treabă, aceasta pentru că mereu există câte un interes electoral (profesional sau nu) de stins. Iar factura consumației, a delirului consumerist este plătită întotdeauna de membrii Baroului, de Avocați căci doar UNBR este formată din Barouri și nu din Avocați.
Caracterul înseamnă să ai Principii și să știi să le aplici oricând și oriunde, independent de consecințe și situație. Iar zilele acestea Avocatura are din toate câte ceva mai puțin Caracter, întrucât este condusă de orice dar mai puțin de Principii și Valori. Este destul de greu de observat altceva în afară de interese proprii și egoiste, de interese electorale concentrate pe diverse permutări în cadrul organelor profesiei, de interese centrate pe crearea de contexte și prilejuri de interacțiune inter-profesionale, etc.
Asistăm la ceea ce se numește Banalitatea răului în profesia de avocat.
In Eichmann la Ierusalim (Procesul lui Eichmann), Hannah Arendt foloseste pentru prima data ideea de „Banalitate a raului”. Reia apoi ideea in The Life of the Mind. Exemplificarea cea mai buna a banalitatii raului este Eichmann care a savarsit un Rau incomensurabil (co-autor al Solutiei Finale) in conditiile in care el (Eichmann) era o banalitate de om (in termeni intelectuali). Nu Raul e Banal in „Banalitatea Raului” ci Autorul, cel ce savarseste Raul (disproportionat de mare in termeni substantiali fata de dimensiunea intelectuala a Autorului).
Asta traim zilele acestea: in diverse forme si modalitati se savarsesc Rele/Rautati semnificative (pentru a nu folosi alte cuvinte) de catre oameni (nu doar politici) de o Banalitate iesita din comun. Noi transbordam Banalitatea Autorului asupra Raului savarsit si in felul acesta ne pacalim ca Raul ce se intampla zilele acestea este unul Banal. Dar este gresit caci nu Raul este Banal ci cei ce-l savarsesc sunt asa, intrucat Raul ramane unul profund, grotesc, cu semnificatii de lunga durata. Peste tot vedem acest mecanism al Banalitatii – Rau savarsit de indivizi Banali – si mereu ne pacalim ca daca autorii sunt Banali si Raul este identic. Nu-i asa, iar retroactiv ne vom da seama dar prea tarziu, nu de banalitatea celor ce săvârșesc Răul profesional ci de dimensiunea catastrofică a Răului.
Abisurile ce produc reformatorii, profeții și mântuitorii ce populează cu sau fără voie piața avocaturii te fac să te gândești la o formă de rezistență profesională, pentru că drumul de la Temei (accederea în profesie) la Întemeiere (constituirea crezului profesional) este anevoios.
În „Jurnalul Fericirii”, Steinhardt identifica 3+1 cai de rezistenta in fata totalitarismului/regimului concentrationar/starii de asediu. Soljenitin + Zinoviev + Churchill si Bukovski + Credinta. Steinhardt mentioneaza Credinta si dezvolta celelalte 3 cai de evadare. Soljenitin – cu ideea abandonarii totale, retragerii totale – de acum incolo sunt un om mort; Zinoviev – omul ce nu are nimic de pierdut pentru ca traieste la marginea societatii; Churchill si Bukovski – omul ce „invie” cand trebuie sa reziste asupririi, omul ce are pofta nebuna de a trai in conditiile date.
Iov din Vechiul Testament este pus in situatia de a rezista „negotului” pe care Dumnezeu il face cu Satana. „Alege” doar calea lui Soljenitin: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”? Nu.
Atitudinea lui Iov (poate de aceea Steinhardt doar a mentionat Credinta nu a si dezvoltat-o) cuprinde toate cele 3+1 cai de evadare. Iov rezista „negotului” apeland pe rand la cele 3 cai de evadare, sfarsind si mai iubit de Dumnezeu. Se pune pe rand atat in pozitia celui ce nu mai are nimic de pierdut, pentru ca „a” renuntat la ce avea – „bunuri si copii”, cat si in postura celui ce nu are nimic de pierdut pentru ca traieste cu putin, iar in final ajunge sa se bucure de greutati, de incercarile vietii. Soljenitin, Zinoviev, Churchill, Bukovski in unul singur – Iov. Cele 3 cai de evadare ale lui Steinhardt sunt sublimate in Iov care la randul lui este esentializat in Credinta. In final, avem 1 forma de rezistenta – Credinta – cu mai multe forme de exprimare – 3.
Independent de forma de rezistență profesională aleasă de fiecare în parte, important este ca în final individuația profesională să continue să existe inclusiv în condiții de autoritarism, dezinteres, demagogie, egoism profesional, etc. Ce înseamnă individuație profesională?
La Al Pacino dar si la Jonah Hill (rolul secundar din Lupul de pe Wall Street) apare aceasta replica – nu m-ai vazut, nu ma vezi ca fiinta umana; sa fii vazut asa cum esti ca om; sa ma vezi asa cum sunt. Trebuie sa ma vezi cum sunt, in forma mea cea mai intima, ca fiinta umana pentru a ma intelege.
In 1934 Mihail Sebastian s-a declarat evreu, roman si dunarean. Nae Ionescu (in prefata „pierduta” la romanul De doua mii de ani spune asa „Esti tu Iosef Hechter Om de la Dunarea Brailei? Nu. Ci Evreu de la Dunarea Brailei. ” Hannah Arendt in Totalitarismul si Marta Petreu in Diavolul si ucenicul sau vorbesc despre trecerea de la antiiudaism la antisemitism cu ajutorul unei negatii – negarea idei de om pentru evrei. Filmul Aferim (regizor Radu Jude) are o secventa in care un personaj recunoaste tiganilor calitatea de oameni dar nu si evreilor. Nae Ionescu nu-i recunoaste lui Mihail Sebastian fiinta, natura de om.
Marta Petreu, vorbind despre Rinocerii lui Eugen Ionescu (scrisa prin 1959), și despre modalitatea în care acesta, spre deosebire de prietenii săi din Generația anilor 30, a reușit să facă față celor două extreme ideologice (de stânga și de dreapta) stând în afara acestora, spune că „pentru Ionescu, persoana, individualitatea umană, acel a fi tu însuți a fost de-a lungul întregii sale vieți și opere, cheia miraculoasă a lumii și corolarul Creației. (…) omul nou sau Rinocerul a renunțat la persoana lui, trăiește în impersonal, pentru el persoana concretă este fantasmă.”
Eugen Ionescu, în Prezent trecut, Trecut prezent spune „nu sunt un om nou. Sunt un om”.
Individuatia lui Eugen Ionescu este forma de salvgardare a individualității noastre profesionale, căci nu-i așa, în vremurile când perspectivele multiple tind să afecteze esența lucrurilor, așa cum este și zilele acestea în profesia de avocat, ceea ce ne ține în limitele firești ale discuției este ceea ce am fost totdeauna, independent de câte planuri se schimbă – Avocați și doar atât.
În Hunters/Vanatorii, zice Al Pacino – „E un singur sine adevarat. Fiecare dintre noi alege cui aratam acel sine. (…) Cat de eliberator a fost pentru ea ca te-a avut. (…) Si a fost vazuta de catre tine, asa cum ai vazut-o tu, ca fiinta umana. Si nu asta ne dorim cu totii? Poate ca asta e tot ceea ce ne trebuie. Rasplata noastra pentru ca suntem in aceasta viata absurda: sa fim vazuti. Ce simplu! Ce altceva exista decat sa fii vazut?”
Sa fii vazut. Definitia Omului. Sa fim vazuti ca avocati, in mod individual, fiecare in parte, aceasta trebuie să ne fie țelul. Vocația individuației profesionale nu ne-o poate lua nimeni. Sa fii vazut ca Avocat este o pretenție justă și rezonabilă, ce constituie inclusiv o formă de rezistență profesională în fața abandonului organelor de conducere ale profesiei.
La polul opus, antinomia reală și efectivă a stării de individuație profesională este starea de agregare numită elită profesională, stare cultivată cu acribie de organele profesiei de avocat.
Eugen Ionescu intr-un interviu din 1978 (publicat in volumul Un Om sub semnul intrebarii) identifica caracterul profund elitist al societatilor nedemocratice prin faptul ca astfel de sisteme restrictioneaza/cenzureaza/selecteaza accesul la educatie iar cei ce in final acced devin elite (lato sensu). Mecanica descrisă de Ionescu este identică și în cadrul profesiei noastre.
Personal cred ca sunt cateva caracteristici ce trebuie indeplinite pentru a fi o elita intelectuala (reala si efectiva). Prima – sa fii apreciat si sa influentezi doar prin ceea ce esti si ceea ce faci (Brancusi, Eugen Ionescu), A doua – sa nu fii in slujba nimanui (Persoana, Sistem sau Idee), A treia – sa nu faci ideologie, adica sa nu .ai pretentia ca ideile tale explica si guverneaza lumea, A patra – sa lipseasca intentia exceptionalitatii, adica sa nu-ti cultivi deosebirea intelectuala cu acribie si intentie.
Ei bine, daca raportam cele 4 Conditii mai sus mentionate la realitatea profesională romaneasca vom observa ca nu avem Elite ce influenteaza in mod neintentionat, subliminal si profund corpul profesional. Ne lipseste o elita ce functioneaza in surdina si atat. Avem bisericute in avocatura ca peste tot în lumea juridică, dar nu Elite și nu pentru că lipsește consistența intelectuală ci pentru că aceasta este viciată, fiind profund interesată.
Starea aceasta de individuație profesională, dincolo de faptul că este o formă de rezistență profesională este și o cale de exprimare non-computațională a profesiei dar și a Dreptului. Pentru că trăim vremurile în care Avocatura a ajuns să discute despre digitalizarea profesiei fără să discute în vreun fel de conștiința profesională, de crezul profesional, de modalitățile de constituire și salvgardare a acestora.
În 1989 Penrose (Sir Roger Penrose) a publicat „The Emperor’s New Mind”, iar in 1994 a publicat „Shadows of the Mind”. Ambele carti ataca ideea Inteligentei artificiale, aratand ca anumite aspecte ale constiintei umane – intelegerea spre exemplu – sunt „beyond the scope of any computational system”, adica „non-comutable”. Ajunge la aceasta concluzie folosind inclusiv teorema incompletitudinii a lui Godel (sistemele pur formale, menite sa inlocuiasca teoriile matematice prin eliminarea intuitiei matematice sunt incomplete si lipsite de consistenta).
Pe scurt, Godel si Penrose introduc ideea ca exista lucruri non-computable/non-computationale. Dreptul, aplicarea acestuia, intelegerea acestuia, crearea acestuia intra in aceasta categorie a lucrurilor non-computationale, ce nu pot fi formalizate la nesfarsit, prin eliminarea intuitiei, fara ca viciul incompletitudinii sa nu se iveasca. Dreptul este în mod esențial non-computational pentru ca este o forma de manifestare a constiintei umane (cum transformam o realitate obiectiva in ceva subiectiv si intim) iar institutionalizarea constiintei (organizarea acesteia, digitalizarea acesteia) este o formă profndă de inadecvare intelectuală inclusiv profesională.
Diferența dintre starea de individuație profesională (Avocat și atât) și ceea ce ni-se propune zilele acestea este ca diferența dintre a fiinta si a exista. Augustin (Despre Treime) spune asa – acolo unde a fiinta si a gandi sunt nedespartite. Eugen Ionescu (Un om sub semnul intrebarii) zice asa – ai putea fi si fara sa existi. Sa fii nascut, apoi sa mori. Nu am cerut eu asa ceva si n-o voi accepta niciodata. Spengler (Declinul Vestului) ne spune ca nu mai traim in vremurile culturii ci in cele ale civilizatiei, adica in timpurile in care cultura a exprimat indicibilul (misterul) dar din momentul in care l-a exprimat, explicatia a devenit una ca oricare alta (cum zice Eurgen Ionescu); cultura a devenit civilizatie fara a rezolva misterul.
Fiinta e despre Cultura in timp ce Existenta e cu Civilizatia. Ni-se cere și nouă avocaților zilele acestea să trecem la Civilizație fără să fi parcurs drumul Culturii până la capăt, să existăm fără să fii ființat vreodată. Personal refuz acest salt….
