Apreciez ca nicicand omenirea nu a avut un grad de complicare mai mare ca cel pe care-l traim zilele acestea in toate domeniile de activitate, incepand cu cele creative sau asa-zis intelectuale si pana la cele materiale, sau asa-zis productive. Dar parca nicaieri complicarea, si nu complexitatea, nu este mai mare ca in materie fiscala. Exista o placere
intelectuala de a pune situatiile de fapt fiscale intr-un ansamblu legislativ atat de complicat incat nimeni nu mai intelege de ce si pentru ce. Sa le luam pe rand.
Schimbarea paradigmei. Henry Kissinger, in Diplomatia spune ca secolul 21 a
determinat o schimbare a matricei existentiale a statului, anume trecerea de la raison de stat a lui Richelieu la drepturile si libertatile cetateanului, a lui Widrow Wilson.
Aceasta trecere are consecinte juridice, inclusiv asupra tehnicii juridice care nu mai exista doar pentru a justifica existenta si desfasurarea statului ci a dobandit o noua utilitate si anume protejarea drepturilor si intereselor cetatenesti. Astfel se justifica jurisprudenta nu
foarte veche a instantelor constitutionale respectiv a instantelor europene
(CEDO si ECJ, spre exemplu) cu privire la importanta tehnicii legislative. In
acest sens, trebuie subliniate doua tendinte: prima are legatura cu ceea ce
instanta constitutionala din Franta identifica ca fiind obligatia legiuitorului de a adopta legi care sa poata fi accesibile, omului mediu, din punctul de vedere al educatiei, fara ca acesta sa apeleze la specialisti pentru intelegerea acestora, iar a doua priveste prezumtia absoluta si irefragabila relativa la caracterul just al conceptiilor legislative.
Situatia Romaniei. Instanta constitutionala din tara noastra a
inceput drumul mentionat mai sus dar nu l-a terminat, in sensul ca exista
decizii relative la rolul tehnicii legislative in protejarea drepturilor si
libertatilor cetatenesti dar nu exista jurisprudenta care sa sanctioneze
complicarea unei anumite situatii juridice dincolo de limita mentionata de
instanta constitutionala din Franta: accesibilitatea legii pentru omul mediu.
Toate acestea se intampla, desi Constitutia Romaniei face vorbire despre asezarea justa a sarcinilor fiscale ceea ce cuprinde atat accesibilitatea cat si caracterul prezumat just al
taxelor si impozitelor. Relativ la asezarea justa a sarcinilor fiscale, trebuie
mentionata si pozitia Consiliului de Stat din Franta care a stabilit ca acest
caracter poate fi verificat asupra intregului sistem fiscal, adica autoritatea de cenzura poate verifica la un moment dat daca sistemu fiscal este just din perspectiva drepturilor si
libertatilor cetatenilor.
Situatia TVA. Nu exista taxa sau impozit mai complicata decat TVA. Din pacate,
accesibilitatea acestui impozit este afectata inclusiv de reglementarea de la nivel european care datorita modalitatii de evolutie a reglementarii nu este totdeauna coerenta, unitara si accesibila omului mediu. TVA-ul nu a avut din totdeauna aceasta forma
legislativa, intrucat aceasta este printre putinele taxe al carui concept si
design a evoluat in timp. Evolutia in casrcada a TVA-ului s-a rasfrant si
asupra accesibilitatii acesteia. Reglementarea raporturilor B2B, B2C, C2B, in aceasta materie este greoaie si incoerenta, neunitara si oarecum artificiala. De aici si preocuparea Comisiei Europene care anul trecut a declansat o discutie serioasa si fundamentala cu privire la structura si principiile TVA. Legiuitorul national este strain si indiferent fata de aceasta realitate juridica aceasta desi consecintele economice nu pot fi ignorate: frauda si
evaziunea fiscala de multe ori sunt involuntare, in sensul ca reprezinta o modalitate subiectiva de interpretare a dispozitiilor legale, in lipsa unei posibilitati
reale de interpretare obiectiva a dispozitiilor legale.
Raportul contabilitate – fiscalitate. Din pacate relatia dintre cele doua planuri este
contemplata incomplet si subiectiv inclusiv la nivel european. Mai exact, raportul dintre planul indrituit sa inventarieze situatia economica si planul apt sa determine sarcina fiscala constituie o preocupare recenta a legiuitorului national. Toate acestea au facut sa avem profit contabil, profit financiar si profit impozabil, spre exemplu, ceea ce permite de multe ori organelor de control fiscal o atitudine subiectiva fata de contribuabil. Cele doua planuri au evoluat in mod independent unul fata de celalalt, fara a se intalni sau intrepatrunde pe traseul lor si doar recent realitatea economica a impins legiuitorul spre o analiza coroborata a celor doua planuri. Efectele juridice ale celor doua planuri, desi diferite, intrucat contabilitatea constituie un mijloc de proba preconstituit de
contribuabil, iar fiscalitatea ar trebui sa fie o stare mult mai obiectiva decat contabilitatea, trebuie sa atinga acelasi rezultat, si anume: asezarea
justa a sarcinilor fiscale atat la nivel conceptual cat si la nivel de
implementare.
Raportul deduceri – scutiri. In jurisprudenta Curtii Europene de Justitie
exista o preocupare reala pentru asezarea justa a deducerilor prin raportare la scutiri, in conditiile in care exista o diferenta semnificativa intre cele doua categorii de exceptari fiscale. Daca scutirile presupun un demers mai degraba cognitiv, fiind free
of costs, deducerile determina o sarcina administrativa pentru contribuabil care trebuie sa inscrie in contabilitate cheltuielile si sa faca demersuri in sensul justificarii acestora. Relatia dintre cele scutiri si deduceri se analizeaza tinand seama de asezarea justa a sarcinilor fiscale, in sensul ca legiuitorul trebuie sa tina seama inclusiv de sarcina administrativa care sta la baza administrarii acestora. In cazul Romaniei, modificarile legislative din ultima perioada de timp s-au preocupat mai mult de deduceri si din ce in ce mai putin de scutiri. Daca in cadrul acestei relatii mai interferam si notiunea de ajutor de stat, concept de care legiuitorul national trebuie sa tina
seama in mod semnificativ in contextul european in care activam, ne vom da
seama de cata intelepciune trebuie sa dea dovada legiuitorul pentru a determina asezarea justa a taxelor si impozitelor.
Calitatea de contribuabil. Prin raportare la Codul fiscal francez care da dovada de o mare coerenta in optiunea politica de incadrare a anumitor contribuabilii in cadrul impozitului pe venit sau a impozitului pe profit, spre exemplu, Codul fiscal roman este de o incongruenta desavarsita in aceasta materie; nu exista niciun criteriu sau logica care sa stea la baza determinarii calitatii de contribuabil pentru un impozit sau altul. Asezarea justa are in vedere inclusiv evitarea discriminarii intre contribuabili aflati in aceeasi situatie, principiu care nu totdeauna poate fi implementat in conditiile in care exista o inconsistenta de optiune legislativa cu privire la subiectele impunerii.
Legea fiscala si legea bugetara. Lantul temporal al veniturilor fiscale sau
bugetare (depinde de perspectiva celui care analizeaza) impune o suprapunere,
chiar daca nu identica, dar cel putin aproximativa dintre criteriile si
conceptiile fiscale si cele bugetare. Or, trebuie tinut seama de faptul ca,
spre exemplu, diferenta dintre fiscalitatea si parafiscalitate, diferenta atat
de semnificativa inclusiv in conceptia Bancii Mondiale, se face cu ajutorul
Codului Fiscal respectiv a clasificatiei bugetare a veniturilor realizata de
legea bugetara anuala. Aici problemele apar in momentul in care cele doua
planuri folosesc instrumente de dimensionare si raportare diferita, respectiv
conceptii diferite, adica conceptia contabila folosita de legea bugetara si
conceptia fiscala, folosita de Codul fiscal.
Evitarea complicarii se poate realiza nu neaparat prin modificari substantiale sau prin revolutii fiscale ci prin coerenta, asezare consistenta si justa a taxelor si impozitelor, coroborand toate planurile implicate: fiscal, bugetar, contabil, etc.
