Laicitatea noastră de toate zilele. Natura laică a societății în care trăim, caracterul secular al vremurilor contemporane au fost opuse illo tempore doar în relația cu Religia/Biserica. Multă vreme ne-am luptat ca Statul să fie diferit de Biserică și/sau Religie (fiecare cum preferă), ca autoritatea statului asupra cetățenilor să nu se exercite și asupra conștiinței fiecăruia dintre noi, astfel încât să ajungem la Credință în baza propriei alegeri.
Libertatea de conștiință funcționează în ambele sensuri, adică atât în sensul că Statul nu-mi poate impune ce convingeri religioase să adopt (Statul se abține să facă orice în acest sens), după cum fiecare dintre noi este la fel de liber să adopte orice fel de credință/spiritualitate dorește (Decizia este individuală și nu colectivă). Suntem laici și pentru că acceptăm coexistența a mai multor forme de exprimare a Conștiinței și nu doar a celei religioase; nu ne însușim doar diferența specifică (Religia) ci acceptăm genul proxim (Conștiința).
Conviețuirea formelor de exprimare a conștiinței și nu opoziția acestora creează libertatea deplină de conștiință. Laicitatea noastră este asemenea tăcerii lui Isus coborât la Sevillia în Legenda Marelui Inchizitor a lui Dostoievski. Suntem laici nu pentru că nu avem vocația religiozității (din contră aș putea spune) ci pentru că putem să ne alegem modalitățile de satisfacere a nevoilor conștiinței în mod liber și neconstrânși de către stat.
Nu lipsa religiozității ne face laici ci neimplicarea Statului în opțiunile noastre de conștiință. Discuția este despre noi și Stat iar nu despre noi și Religie. Obligația de abținere a Statului este profundă și substanțială, în condițiile în care acesta trebuie să nu facă absolut nimic din ceea ce ar putea influența conștiința noastră într-un sens sau altul (nici să încurajeze vocația religioasă a omului dar nici să influențeze tendințele anti-religioase ale contemporaneității, spre exemplu).
Statul trebuie să tacă asemenea lui Isus în dialogul cu Marele Inchizitor.
Laicitatea Statului manifestată prin abținerea de a interfera în vreun fel cu conștiința omului determină o conviețuire între formele de exprimare spirituală, în sensul că acestea nu sunt antinomice, nu sunt în opoziție ci acestea își găsesc calea de conviețuire pașnică (grade de religiozitate, niveluri de laicitate, etc.).
Părtinirea Statului, adică atunci când acesta decide să susțină o anumită formă de manifestare a conștiinței/a spiritualității, așază partea laică și partea religioasă spre exemplu, într-un raport de opoziție, de antinomie situație în care omul trebuie să aleagă. O bună parte a societății în care trăim se luptă cu această dihotomie, cu această alegere pe care trebuie să o facă: ce este mai bine să fie – laic sau religios? Alegerea nu conferă caracter laic sau religios celui ce alege ci îi arată doar lipsa de libertate a conștiinței.
Nepărtinirea religioasă a Statului (după anumite standarde) vs. Părtinirea Politică a acestuia. Laicitatea noastră nu se raportează numai la Religie și formele acesteia ci privește conștiința omului și obligația Statului de a nu o constrânge să adere la diverse forme de ideologie (religioase sau mai puțin religioase).
Laicitatea conștiinței noastre nu este deplină.
Și aceasta se întâmplă nu neapărat întrucât în modalități indirecte și sublime Statul se implică în susținerea uneia sau alteia dintre formele de exprimare specifice conștiinței. Frica de eventuala influență a Religiei (organizată statal) ne-a împins cu trup și suflet în brațele unei alte forme de ideologie ce are vocație atotcuprinzătoare asupra Conștiinței noastre individuale, formă însă ce este acceptată cu dezinvoltură și suficientă inerție ca făcând parte din patrimoniul nostru spiritual activ.
Politica și legătura indisolubilă a acesteia cu Statul au ocupat în totalitate spațiul conștiinței noastre astfel încât chiar și atunci când din proprie voință ne îndreptăm spre Religie constatăm că există o formă de Ideologie mult mai prezentă în mintea noastră decât înclinația genetică spre Religie.
Contemporaneitatea ne arată că putem fi (a)religioși, fără niciun fel de credință religioasă fără ca aceasta să însemne că suntem laici.
Aceasta se întâmplă întrucât Statul nu ne-a supus presiunii religioase dar ne-a supus unei presiuni ideologice mult mai perfide și mai constantă, ca manifestare în timp – Politica. La nivel ideatic și principial, H. Arendt (Făgăduința politicii) găsește merite aceste-i forme monopolistice de exprimare a conștiinței umane. Și probabil că la nivel principial așa stau lucrurile, dar aici noi discutăm despre măsura în care Politica și indisolubila sa legătură cu Statul afectează caracterul laic al acestuia din urmă respectiv al conștiinței fiecăruia dintre noi.
Când politica trece de la adjectiv la ideologie. Caracterul politic al Statului, activitatea politică a acestuia din urmă sunt evidente și nu necesită atât de multe explicații. În schimb ceea ce s-a strecurat în mintea noastră ca un dat este caracterul nelimitat al Politicii, faptul că aceasta trebuie să fie prezentă în orice sector de activitate, domeniu de acțiune pentru a vorbi despre Democrație.
Or tocmai caracterul nelimitat, nereglementat la nivel de standarde obiectiv recunoscute, transformă Politica dintr-un adjectiv într-un substantiv, adică dintr-un instrument menit să confere caracter democratic conviețuirii sociale într-o ideologie menită să țină ocupată în mod nedefinit conștiința noastră activă.
Trăim vremuri în care totul începe și se termină cu Politica, nu știm unde începe sau unde se termină Politica în condițiile în care de la Ana la Caiafa toata lumea se luptă pentru Politică. Problema ideologiilor nu este neapărat caracterul fundamentalist al acestora sau credința acestora că dețin adevărul suprem ci faptul că nimeni nu știe unde încep și unde se termină, care sunt standardele/normativele obiective ce pot delimita domeniul de acțiune al respectivelor forme de manifestare a conștiinței.
Kazantzakis exprimă cel mai bine aceasta idee a înlocuirii Religiei de către Politică (în speță de o formă a politicii – Comunismul) când „replică” venirea lui Isus pe Pâmânt dar sub chipul lui Lenin……..
