Oricum ne-am raporta la Idee (în sensul lui Platon ca esență a lucrurilor, ca aspect ce transcede realității imediat cognosicibile, în sensul neuroștiințelor, ca formă de înțelegere a lucrurilor, a realității factuale, echivalentă fiind gândirii, sau în sensul lui Schopenhauer, Hegel, Heidegger, Kant, etc.) esențial este faptul că aceasta este secvențială, fragmentată, contextuală, instrumentală, etc., în sensul că aceasta (Ideea) este a cuiva, există în relație cu ceva fără ca acel cineva sau acel ceva să epuizeze problematica, relația, realitatea.
La polul opus, Principiul (cauza lui Aristotel dacă îmi este permisă echipolența) este mai mult de atât, fiind deopotrivă intrinsec, interiorizat dar și general ca aplicare, având început și sfârșit, delimitându-și un domeniu de acțiune ce se poate autonomiza apoi (spre deosebire de sfera de acțiune a ideii) existând de sine-stătător; Principiul este mai cartezian, mai organizat. Ideea este deontologică, fiind instrumentală în același timp, în sensul că urmărește un scop imediat și direct palpabil, în timp ce Principiul este moral și transcedent, atemporal, fiind valabil dincolo de planul imediat, de ziua de astăzi sau de ziua de mâine. Ideea este despre ziua de astăzi și poate despre ziua de mâine, în timp ce Principiul este despre viață ca un tot unitar.
Renașterea este un Principiu în timp ce Modernismul este o idee; cea dintâi este despre cum îi spunea Giorgio Vassari lui Cosimo di Medici în prima ediție a cărții Viețile pictorilor (definind Renașterea) – cartea este despre cei ce au găsit arta moartă și doresc să o învie, în timp ce cea din urmă (Modernismul) este Guernica lui Picasso, o răsuflare, o reacție (adevărat, Excepțională).
România este o țară fragmentată, ruptă, segmentată întrucât a trăit mereu în umbra Ideii și nu a avut grija dobândirii unui Principiu (poate doar aducerea Monarhiei străine se apropie de ceea ce spuneam mai sus că este Principiul). De la literatură până la filosofie, de la știință până la politică noi trăim doar ziua de azi, doar Ideea fără a avea preocuparea zilei de mâine sau de poimâine pentru a ajunge la Principiu, la ceva ce poate subzista dincolo de fiecare dintre noi, luați în mod individual.
Nu dați cu pietre, dar noi avem o Idee despre Democrație și nu un Principiu întrucât confundăm existența alegerilor libere și a partidelor politice sau a separației puterilor în stat cu Democrația (aceasta fiind un Principiu și nu o Idee). Noi credem că Democrația este despre modalitatea de structurare și funcționare a Statului (avem o Idee), în timp ce în realitate aceasta este despre modalitatea în care Statul în existența sa reușește să protejeze pe fiecare în parte și pe toți împreună (acesta-i Principiul).
Noi avem o Idee despre Creștinism și Ortodoxie întrucât ne naștem așa și nu depășim stadiul de Creștini născuți și nu făcuți (deveniți din convingere), astfel încât să ajungem la Principiul Ortodoxiei (sufletul omului). La fel în Educație unde avem numai Idei și niciun Principiu. Justiția rămâne Justiție și nu devine Dreptate tocmai pentru că este sclava Ideii fără a avea vreo treabă cu Principiul
