Punerea problemei. Cel puțin în ultimii 200 de ani, țara noastră s-a preocupat (sau așa s-a lăsat impresia) despre calea ce trebuie urmată de generația tânără, despre cum construim generația ce va schimba România. De la Generația anilor 1930[1] și până la PDL-ul plin de tineri ai Președintelui Băsescu, trecând apoi la noua generație din USR, la generația Avocaților din politică (Ministrul Justiției, Victor Ponta, Dan Șova, etc.), la generația Avocaților de succes, etc. problema canalizării tineretului/generației salvatoare a fost mereu un deziderat.
Tinerețea pe post de paricid. Asta vedem de ceva vreme. Sau altfel spus. Tineretea și atât (fără nimic altceva) este ca apa sfințită fără Credință: nici nu-ti face bine dar nici nu te omoară. Iar noi am mai trăit vremuri de exuberanță când, vorba Martei Petreu, Rebreanu îi zicea lui Mihail Sebastian – ati izbutit de-a vă impune prin faptul de a fi tineri. Noi asteptăm cu nerăbdare sa îmbătrânim pentru a ne face drum.
România în continuare caută generația mântuitoare, formula magică menită să schimbe Cetățenii în Oameni. Iar diluarea celor 200 de ani de căutare valorizatoare a generației tinere împarte apele în două: pe de-o parte comportamentul altruist dar în esență egoist[2], iar pe de altă parte, de dată mult mai recentă atitudinea egoistă dar esențial altruistă.
Ne-am furat singuri pălăria considerând că este un gest altruist implicarea generației tinere în chestiuni extrinseci, în aspecte ce nu țin neapărat de propria persoană. Iar în categoria aspectelor extrinseci intră atât Politica, dar și propășirea Științifică sau acumularea materială. Acestea sunt exemple de comportamente aparent altruiste (omul se întoarce către ceilalți) ce în esență sunt egoiste (în condițiile în care la sfârșitul zilei ceilalți sunt folosiți ca mijloc de propășire individuală exclusivă).
Evdokimov vorbește despre Monahismul alb sau monahismul laic interiorizat. Dumitru Stăniloae în prefața volumului al VI-lea al Filocaliei numește monahismul laic alb «fuga interioară de lume”. Acesta este un exemplu de atitudine egoistă în aparență (căci omul fuge de celălalt) dar altruistă la sfârșitul drumului, întrucât pentru prima dată lumea va primi în activul său de gestionat ..Un Om.
Nu poți fi util altora dacă nu ești Om. Oricât de cetățean ai fi, oricât de util Statului ai putea fi acum sau la un moment dat. Datoria ființei umane este să fie mai întâi Om, întrucât aceasta este singura calitate ce se răsfrânge și asupra celorlalți. Ignorarea acestei etape (te repezi asupra altora înainte de a zăbovi asupra ta) face ca altruismul să fie doar aparent, iar egoismul să fie cât se poate de efectiv.
Iar Om nu poți ajunge prin acumulări ci doar prin renunțări și împuținări. Fuga interiorizată de lume, nu este fuga de Lume ci este fuga de zgomotul lumii. Nu este o renunțare la Lume ci o pregătire corespunzătoare pentru ca Omul să se poată oferi Lumii. Or, din această perspectivă Generațiile din ultimele 200 de ani mai curând au căutat contopirea de dimineață cu Lumea decât obținerea unui răgaz prealabil diluării în cadrul Lumii. De aceea si lipsa impactului dorit asupra Lumii; generațiile s-au topit ca untul la soare iar România a rămas în același stadiu (ideatic).
Că s-au dedicat[3] Literaturii și Științei (generațiile dintre cele 2 Războaie Mondiale), că s-au oferit Statului (în comunism), că s-au oferit acumulărilor materiale (anii 1990-2000) sau informaționale/de statut (anii 2000-2010), că s-au oferit Politicii (anii 2010 -2020), tot ceva altruist în aparență și egoist în esență este în condițiile în care fiecare Generație a sărit peste etapa interiorizată specifică Omului; generațiile s-au grăbit să se ofere celorlați ignorând cu desăvârșire că nu poți deveni părinte până ce nu ai trecut pragul biologic și moral aferent (trebuie să fii pregătit să ai grijă de alții).
România are nevoie de Oameni, de persoane care să știe să zică Bună ziua, de oameni perfect echivalenți în gânduri și acțiuni cu ceea ce sunt în mod esențial, echipolenți cu ființa lor, întrucât doar această categorie de ființe retrase din lume pot radia ceea ce trebuie în jurul lor. De aceea spuneam că Om ajungi prin scăderi și împuținări și nu prin acumulări, întrucât doar scăderile te fac contemporan ființei tale, iar după ce ai aflat cine ești poți începe să și acumulezi, dar mai întâi trebuie să renunți.
Generația monahismului laic interiorizat s-a născut și la noi în ultimii ani. Sunt oameni care pleacă din marile orașe spre locuri liniștite și retrase. Sunt oameni care pleacă din poziții și ierarhii de top pentru a se retrage în sate și localități de provincie. Mass-media vorbește din ce în ce mai regulat despre tineri ce renunță la salarii și contracte cu companii mari pentru a-și crește copii/sau pentru a se crește pe sine în locuri mai liniștite. Viscri are astfel de Oameni. Este prima generație ce și-a propus să fie mai întâi Oameni și apoi or vedea, dar mai întâi Oameni.
România ultimilor 200 de ani nu avea niciun mecanism sau context pentru a crea Oameni. Avea (sau se străduia să aibă) diverse mijloace pentru a crea Cetățeni ce pot fi ulterior utili Statului, Politicii, etc. Dar nu avea nimic care să ajute să creeze Oameni pentru Oameni. Dar evoluția naturală a lucrurilor a făcut ca Oamenii să își găsească locul și în România, iar astfel de ființe trebuie căutate, protejate și cultivate iar nu cetățenii de 30, 40 de ani ce se grăbesc să acumuleze funcții și resurse, să intre în Politică, etc.
Generația monahismului alb trebuie să devină o masă critică în România pentru ca lucrurile să se schimbe. Întrucât Omul nou despre care vorbește Zinoviev, Omul recent al lui Patapievici, Demonii lui Dostoievski îi găsim în cadrul Cetățenilor iar nu printre Oameni. Omul nou/Omul Recent/Demonii sunt în Politică sau în relația cu Statul. Vorba lui Socrate când s-a întors din Agora – Mulți Cetățeni puțini Oameni. Așa-i și la noi zilele acestea în Politică – mulți, prea mulți oameni noi/cetățeni și prea puțini Oameni.
Contextul ivirii monahismului interiorizat la începuturi, în Rusia țaristă are legătură pe de-o parte cu opresiunea și cenzura țarului Nicolae I în anii 1840 iar pe de altă parte cu eșecul Revoluțiilor (liberalismului propovăduit) de la 1848 în Europa. Or în fața Opresiunii și a lipsei de speranță (nici Liberalismul nu era o soluție la problemele Rusiei), oamenii și-au întors privirea de la lume.
Nu suntem departe de acest factor generator în condițiile în care Statul este din ce în ce mai incapabil de a fi în preajma problemelor cu adevărat esențiale pentru Oameni. Generația Monahismului Alb din România a fost creată tot de un fel de opresiune (a zgomotului lumii, lato sensu) coroborată cu o lipsă de speranță față de capacitatea sistemului organizat de a rezolva problemele ființei.
Nu trebuie confundate renunțarea la zgomotul lumii (monhismul laic interiorizat) în scopul echivalării gândurilor și acțiunii cu propria ființă cu renunțarea la Lume despre care vorbește Nietzsche când arată impactul filosofiei grecești asupra voinței – un fel de moleșeală. Fuga interiorizată de lume nu înseamnă lipsă de acțiune, contemplare bolnăvicioasă, lene instaurată cu titlu de virtute. Acțiunea există dar este concordantă cu ființa fiecăruia în parte, nu este nici mai mare nici mai mică, nu este exacerbată de orgolii sau de alți factori meniți să distragă atenția.
Despre identitatea mea cu mine este vorba. Atât în gânduri, în simțăminte dar și în acțiune. Iar dacă această contemporaneitate a mea cu mine se reverberează și numai asupra unuia dintre Cetățenii din jurul meu., misiunea mea ca Om este îndeplinită și mult mai altruistă decât altruismul egoist anterior menționat.
[1] Discutie intre 2 legionari inchisi la Aiud (Marta Petreu – Generatia 27 intre Holocaust si Gulag): „Eu totusi nu pricep, ma – a spus Cela lui Pescaru – care-i deosebirea dintre noi, legionarii si acestia, comunistii, deoarece metodele sunt aceleasi? Noi am fost mistici, iar acestia sunt stiintifici – a raspuns Pascaru. Si ce intelegi tu prin stiintific? A replicat Ceia nedumerit. Spui una si faci alta ma, a raspuns Pascaru.
[2] Plecând de la Gena Egoistă a lui R. Dawkins, s-au identificat în studiul moralității comportamente ce în aparență sunt altruiste dar în realitate sunt egoiste, și invers egoiste în aparență dar altruiste în mod real. A se vedea Mintea Moralist, J. Haidt,
[3] Nu bagatelizez impactul generației anilor 1930 asupra Literaturii/Filosofiei/Științei. Spun doar ca multe dezbateri ideologice în ceea ce-i privește (ca au fost sau nu cu Legionarii sau/și cu Comuniștii) au legătură și cu prezența sa nu a etapei pregătitoare – Omul.
