Ana Blandiana spune astazi pe ziare.com ca Libertatea fara Justitie nu este posibila. Radu Rizoiu a spus ieri ca Libertate fara Reguli nu se prea poate. Darwin cu a sa Teorie a Evolutiei nu a bagat lumea in depresie prin asocierea omului cu animalul ci prin faptul ca a stabilit lipsa unui scop anume al Evolutiei (nu omul este scopul suprem al evolutiei genetice). Popper pentru a distinge intre stiinta si pseudostiinta, combatand si pozitivismul exacerbat cu al sau principiu al inductiei, a identificat principiul falsificabilitatii in sensul ca o teorie este stiintifica daca poate fi demonstrata la un moment dat ca este falsa (evolutia stiintifica).
Si Politica (stiintele politice) dar si Dreptul (stiintele juridice) impreuna cu teoriile/constructele aferente (Drepturi, Libertati, Reguli) au ajuns la stadiul in care trebuie sa se hotarasca ce vor sa fie: Stiinta sau Metafizica (Filosofie). Deosebirea este ca la Stiinta conceptele evolueaza si nu neaparat spre ceva dinainte cunoscut, in timp ce la Metafizica (Filosofie) lucrurile sunt statice, nu pot fi dovedite ca sunt falsificabile, au un scop anume determinat. Noi traim astazi vremuri in care aceste Concepte sunt extrem de statice, infailibile, dincolo de orice putinta de combatere (exista standarde jurisprudentiale si atat). Ne purtam ca inecatul ce se agata de firul de iarba, in cazul de fata de aceste Concepte politico-juridice.
Discutia ar trebui sa fie despre cum transformam aceste concepte din ideologii in teorii supuse falsificabilitatii (supuse evolutiei) respectiv cum facem sa acomodam ideea de evolutie a acestor concepte cu lipsa unui scop anume determinat (nu stiu daca aceste Libertati sunt pentru binele omului luat in mod individual sau pentru binele Statului, spre exemplu). Stiinta are drept reper obiectiv natura, lumea inconjuratoare (Natura intemeiaza principiul falsificabilitatii). Dreptul si Politica nu au repere obiective (din contra isi genereaza in mod suficient propriile repere) si au ramas la stadiul de conventii. La fel si Statul. Daca raman la acest stadiu de constructe suprapuse unui anumit context spatio-temporal ele vor fi mereu supuse opiniei si nu argumentului.
Si stiintele au inceput ca pseudo-stiinte. Vedeti ce spune T. Kuhn despre etapa preparatorie de dinainte de paradigma stiintifica (vedeti ce era inainte de Newton). Aceasta etapa pregatitoare este una aproape mistica nici macar filosofica sau metafizica, dar evolutia si reperul obiectiv a dus lucrurile in domeniul stiintei. Nu pun la indoiala aceste constructe (Libertati, drepturi, etc.) dar cred ca este vremea sa le cautam reperul obiectiv, sa le ajutam sa evolueze pentru a trece de la etapa ideologiei la etapa stiintifica.
De aceea spun ca mai curand este vremea intrebarilor decat a raspunsurilor. Nu regulile, nu libertatile sunt problema ci modalitatea in care le cantarim si le masuram. Fiecare in felul lui. Aceast si deoarece Politica si Dreptul au ramas in etapa preparatorie a paradigmei stiintifice, in etapa ideologiei.
Sau poate ca nu totul trebuie sa devina Stiinta iar Omul trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca si ideologia face parte din viata sa.