Achiesez la punctul de vedere în acord cu care înțelegerea și cunoașterea nu vin doar din știință, logică și rațiune ci acestea (înțelegerea, cunoașterea) pot avea sau chiar au drept sursă inclusiv aspectele ce țin de modalitatea în care Spiritul (Sinea lui Noica) este cooptat în această activitate lămuritoare (cunoașterea, înțelegerea); Credința, instinctul, felul cum ne uităm la lumea înconjurătoare conjugate cu Știința, Rațiunea determină Gândirea.
Pentru ca dacă Rațiunea este seacă și abstractă, bazându-se doar pe Logică și Știință, Gândirea este îmblânzită și umană având la bază inclusiv Credința, Instinctele și perspectiva proprie asupra ceea ce ne împrejmuiește.
Tolstoi este un astfel de Gânditor spiritual, în timp ce Aristotel este exact la polul opus, omul Raționalității exclusive. Feyerabend, numit de Popper și anarhistul a căutat Cunoașterea și Înțelegerea și altundeva decât în Știință și Rațiune.
Pe scurt, cred ca Gândirea noastră este structurată în egală măsură atât de Știință și Rațiune dar și de Credință, Instincte (lato sensu) și particularitatea mediului în care activăm, aceasta și pentru că, spre deosebire de Rațiune (Kant, exemplul cel mai bun), Gândirea nu ia prizonieri în sensul că nu creează ideologii, nu sapă tranșee.
Vocația Rațiunii de a fi generală și universală, de a avea standarde și criterii de deosebire, fără particularități acceptate sau excepții încuviințate poate de la un moment dat înainte să afecteze demnitatea și libertatea umană impunând o uniformitate constrângătoare.
De altfel diferența dintre Rațiune și Gândire este declinată inclusiv în ceea ce privește deosebirea dintre Educație și Cultură, dintre Muzeu sau Grădină Zoologică și artiștii sau animalele neîncadrate în categorii și neexpuse (Impresioniștii?) ca la referendum (cu posibilități limitate). Până la urmă citim cărți când nimeni nu ne impune, călătorim pentru a vedea oameni și locuri, mâncăm nu numai pentru că ne este foame, dialogăm nu pentru a avea dreptate ci pentru a cunoaște oameni și idei, pentru că vrem să avem Cultură independent de Educația pe care am dobândit-o sau nu.
Când Platon și Aristotel au transformat înțelepciunea (pre-socraticilor) în iubire de înțelepciune, atunci au deosebit și educația de cultură respectiv rațiunea de gândire. Gândirea fără rest (în acest context, pedagogică) și cu metodă a dus la Rațiune, ceea ce înseamnă că Rațiunea este forma minoră a Gândirii, creată fiind prin împuținarea Gândirii de tot ceea ce împiedica standardizarea demersului aferent înțelegerii și cunoașterii.
Cred în Cultură mai mult decât în Educație, aceasta și pentru că prima este voluntară și neimpusă, respectând demnitatea umană în mod absolut, în timp ce cea din urmă are la bază ideea de constrângere (lato sensu), de limitare a opțiunilor de dobândire a Cunoașterii și Înțelegerii.
Dreptul, înțeles în forma sa cea mai esențială, adică ansamblul normelor ce reușesc să se impună în mod efectiv în cadrul unei societăți, fie pe calea conformării voluntare, fie prin intermediul autorității publice, nu este străin acestei deosebiri (Educație vs. Cultură, Rațiune vs. Gândire) în condițiile în care este o formă de Înțelegere respectiv Cunoaștere, dincolo de faptul că este pentru oameni și despre oameni.
Normele obiective (în sensul de general impuse) nu reprezintă sau nu ar trebui să reprezinte altceva decât forma de exprimare a conștiinței și conduitei lui bonus pater familias (reperul folosit de dreptul roman în determinarea rezonabilității), adică nu sunt complet străine specificului unei societăți. Standardele normative devin legi nu pentru ca includ aspectul de noutate față de conștiința lui bonus pater familias ci pentru că au la bază ideea de transparență (Statul sancționează- lato sensu – nu conștiința cetățeanului ci ideea de rezonabilitate cuprinsă în respectiva conștiință, idee făcută publică deja).
Legile exprimă universul lui bonus pater familias conturat în decursul timpului, nefiind o chestiune abstractă, seacă și kantiană ci una cât se poate de umană, blândă și particulară. Normele juridice nu exprimă Rațiunea seacă și plină de logică ci Gândirea caldă, nefiind o formă de uniformizare a conștiințelor ci una ce privește respectarea diversității specifice acestora (conștiințelor).
Dreptul nu se dobândește prin Educație și Rațiune darămite să mai și fie intemeiat în acest fel. Cultura și Gândirea sunt cele ce contribuie la fundamentarea Dreptului în condițiile în care situația de fapt contribuie atât la înființarea acestuia (adoptarea normei juridice) dar și la evoluția acestuia (aplicarea normei juridice). Educația în Drept (fără Cultură) este ca educația în pictură, dobândită prin vizitarea unor muzee, adică nesemnificativă.
Te poți uita la Guernica lui Picasso zile și săptămâni la rând dar dacă nu cunoști contextul specific lui Picasso respectiv al picturii, nu înțelegi absolut nimic nici despre Picasso dar nici despre Guernica.
