Există o adiere politico-ideologică, ușor perceptibilă dar vizibilă cu ochiul liber, comună celor două partide politice, în ceea ce privește Statul și rolul acestuia în societate.
În acest sens, alianța dintre cele două partide politice nu este întâmplătoare și are la bază mai multe locuri comune decât ne-am putea imagina, nefiind datorată (alianța politică) atitudinii USR-ului (și aceasta poate fi discutată) sau nevoii de a controla resursele financiare alocate României în această perioadă de timp; înțelegerea politică despre care vobim are la bază în mod esențial nevoia PNL, PSD și a Președintelui Iohannis de a implementa viziunea etatistă, a statului puternic pentru sine și în mod gratuit (si voluere, pentru că se poate), imbatabil și de neignorat în niciun fel.
Această viziune pur etatistă a fost urmărită și de politica anticorupție a fostului Președinte al României, Traian Băsescu, întrucât și în acest caz grja nu era față de drepturile și libertățile cetățenilor ci față de ideea de Stat, puternic și arogant cu orice fel și cu orice mijloace; anticorupția s-a centrat pe sancțiunea penală și nu pe recuperarea prejudiciului dând astfel întâietate Statului (sancțiunea penală este forma în care Statul arată cât este de puternic) și mai puțin drepturilor și libertăților cetățenilor (recuperarea prejudiciului și folosirea respectivelor sume de bani pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor).
În acest sens, USR este în aceeași direcție: vor un Stat puternic și atât, nefiind interesați în mod special de menirea firească a oricărui alt Stat – medierea între interesul privat și interesul public.
Din perspectivă conceptuală, Statul este un intermediar, un mijlocitor între interesele individuale ale cetățenilor și interesele colective ale celor mulți, în sensul că Statul are grijă ca interesul privat și individual al unui cetățean să fie protejat și garantat în același fel în care este proteguit și interesul colectiv/interesul public. Statul nu există pentru sine ci doar pentru cetățeni și în relația cu cetățeni, în condițiile în care conceptul juridic de drepturi și libertăți ale cetățenilor s-a ivit tocmai din nevoia de a limita forma de exprimare a puterii discreționare (nobilul a fost înlocuit de Stat).
Drepturile și libertățile există și sunt o garanție a faptului că Statul nu este autonom, nu are viață de sine stătătoare dincolo de cetățenii săi, în condițiile în care acestea (drepturile) sunt cele mai relevante în relația cu Statul (cel puternic în această relație).
Istoric, de la Cuza Vodă, trecând prin Monarhie și Comunism și până în perioada post-decembristă, România a transformat o slăbiciune într-o obsesie, în condițiile în care nevoia de Stat coerent și unitar a devenit în decursul timpului fobia omului de stat român (să avem un Stat puternic în sine și cu orice preț). Dintr-o extremă (a nevoii de stat normal la cap) am trecut în cealaltă extremă (a statului ce-și justifică existența dincolo de cetățeni).
În mod esențial, există 3 modalități principiale de rezolvare a Problemelor în România: (a) prima are la bază viziunea civilistă, a rezolvării prin negociere, dincolo de proceduri și forme; (b) a doua formă de soluționare se bazează pe politică și influența politică, de asemenea dincolo de orice forme și proceduri; (c) iar a treia variantă are la bază soluția procedurală, formală context în care se ivesc și drepturile și libertățile cetățenilor.
România își rezolvă problemele mai curând pe calea instrumentală a negocierii respectiv pe calea politică decât pe calea procedurală, a invocării drepturilor și libertăților anume reglementate. De aici și preocuparea majoră existentă în societate față de cele două perspective (negocierea și politica).
În momentul de față, Statul român, la nivelul de decizie este format din oameni ce și-au rezolvat problemele asemenea majorității, pe calea negocierii și a politicii, unde principiile și valorile nu sunt neapărat decelabile, vizibile, obiective.
Or, un Stat puternic doar pentru sine, condus de oameni ce consideră că problemele se soluționează dincolo de principii, drepturi și libertăți, pe calea ajustării din mers, a negocierii fără limite, creează o problemă majoră pe termen mediu și lung în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor.
Iar lucrurile acestea se întâmplă, atât pentru că România nu a reușit să depășească nivelul creării Statului normal la cap, dar și pentru că preocuparea, discuția ideatică în societatea noastră nu este neapărat despre drepturi și libertăți sau despre Statul ce-și justifică existența doar pentru a garanta existența drepturilor și libertăților, ci despre Stat, ca entitate abstractă și autonomă de membrii săi.
PNL, PSD și Președintele Iohannis sunt pe punctul să ducă la apogeu această viziune pur etatistă, creând Statul suficient sieși și dincolo de cetățeni, de drepturi și libertăți. Îmi este frică de această abordare, de această modalitate de personalizare a Statului.
