se întreba Weizsäcker (colaborator al lui Heisenberg). Feynman spunea asa – „There is a difference between the name of the thing and what goes on.” Tot Feynman spunea ca iti dai seama de cel ce stie ceva daca poate explica gravitatia fara a vorbi despre gravitatie.
Fizica cuantica este o genialitate nu datorita formulelor matematice și experimentelor ce o intemeiaza ci din cauza faptului ca si-a pus problema intelegerii (fizicii, ecuatiilor matematice, intelegerii in general).
Ce stiu eu cand stiu …ceva? Fizica cuantelor a facut saltul de la formule matematice si experimente la intelegerea efectiva a acestora, la ce exprima ele. Si in felul acesta discutia a fost despre Intelegere si nu despre Formulele Matematice.
Teoria electronului a lui Lorenz – Poincare nu era diferita substantial (cat priveste formulele si experienta) de Teoria Relativitatii a lui Einstein – (Minkowsky). Cativa ani fizicienii au stat pe ganduri ce teorie sa imbratiseze – a lui Poincare sau a lui Einstein. Stim ca s-a impus Einstein nu prin formulele sale ci pentru ca propunea o alta Intelegere a realitatii analizate.
De aceea Niels Bohr si Heisenberg au ramas cu un gust amar fata de lipsa de disponibilitate a lui Einstein pentru acceptarea fizicii cuantelor; nu intelegeau cum a putut schimba Intelegerea in relatia cu Poincare dar de ce nu poate sa (isi) schimbe Intelegerea fata de Niels Bohr.
Geniul adevarat (dupa mine) este Niels Bohr iar Fizica cuantica a facut ceea ce doreau presocraticii – sa uneasca Fizica cu Intelegerea (stiinta conceptelor, cu Filosofia). Dar in perioada in care Niels Bohr si Heisenberg se preocupau de Intelegerea diferita a aceleiasi realitati fizice, lumea se juca de-a Dumnezeu creand structuralismul si formele fara fond, fara realitate, acolo unde totul poate capata viață, întrucât acest tot depinde doar de exprimare în condițiile în care Realitatea a fost îndepărtată.
Fizica nu a renuntat la Realitate (nici nu are cum) ci doar si-a schimbat Intelegerea, in timp ce Restul Lumii a decis sa schimbe si Intelegerea dar si Realitatea (sa o anihileze).
În fapt, lumea celor 2000 și ceva de ani a evoluat între două afirmații – cea (în fapt o parafrază) a lui Socrate – Știu că nu știu nimic și cea a fizicii cuantice, exprimată în cuvinte puține de Weizsäcker – „Ce știu eu când știu.”
Neștiința lui Socrate a dat naștere întrebării, mirării, maieuticii, dialogului în timp ce întrebarea fizicii cuantice a creat Înțelegerea, dincolo de formule și concepte, de legi și abstractizări.
Există domenii de activitate ce nu suportă niciuna din aceste întrebări, nici nu pot avea onestitatea socratică a neștiinței creatoare de înțelepciune, dar nici nu își permit alintul, luxul de a se întreba ce înțelegem din ceea ce știm.
Dreptul este un astel de domeniu, unde neștiința socratică este eliminată prin ipoteză, ab initio, îndepărtându-se în felul acesta și întrebarea și mirarea dar și dialogul, iar înțelesul nu este o miză, un scop pentru că, nu-i așa, scopurile legiuitorului ne sunt indiferente în condițiile în care noi juriștii suntem aici pentru a aplica formulele și mecanisme juridice, astfel cum acestea au fost exprimate în mod oficial; realitatea contemplată de formulele juridice nu mai interesează pe nimeni în condițiile în care autonomia Dreptului tinde spre libertatea absolută, inclusiv față de contextul factual de reglementat.
Câți ne întrebăm ce știm când știm dispoziții legale, articole de legi, ansambluri de legi, ramuri de drept, Drept?
Această întrebare – Ce știu eu când știu, a schimbat de două ori lumea.
Mai întâi în felul fizicii cuantice unde conceptele fizicii clasice (fizica lui Newton) au fost re-inventate pentru a face accesibilă înțelegerea unei noi realități fizice, realitatea atomului, lumea subatomică. Iar aici întâietate a avut nu cadrul formal, formulele matematice ci înțelegerea acestora în relație directă cu noua realitate fizică analizată.
Și în apoi în felul a ceea ce trăim zilele acestea în societate, lumea conceptelor și ideilor golite de realitate. Foucault, Derrida, Barthes, Kandinsky, Huxley, Orwell și-au pus această problemă a Înțelegerii modului în care lumea s-a formalizat în 2000 de ani, însă aceștia au decis că importante sunt formulele și nu realitate, sens în care au îndepărtat realitatea și faptele rămânând concentrați doar pe forma de exprimare, pe schimbarea simbolurilor.
Astfel s-a ajuns la concluzia că importanța conceptului, golit în prealabil de orice conținut factual, poate fi umplut cu orice idee (nu realitate). Trăim vremurile în care conceptul se umple cu Ideologie și atât.
Primii au adaptat formulele, înțelesul acestora pentru a corespunde Realității fizicii cuantice, în timp ce cei din urmă au schimbat și formulele dar au și îndepărtat realitatea căci doar în felul acesta puteau reinventa exprimarea.
Ce stiu eu când știu este în fapt echipolentă cu Știu că nu știu pentru că ambele trec de aparența exprimării păstrând însă substanța realității exprimate. Nici Socrate dar nici Niels Bohr, Heisenberg sau Pauli nu au schimbat cu tot dinadinsul Realitatea factuală ci concentrarea lor a fost pe ce înțeleg în mod profund și esențial din aceasta Realitate exprimată convențional (în formule matematice).
Și Weizsäcker dar și Socrate depășesc convenția exprimării pentru a discuta în mod direct și nemijlocit despre (cu) Realitatea.
