Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni, ne spune Pavel în Scrisoarea către Romani.
Doar că astăzi, Nebunia e fluidă și volatilă, e văzută și identificată peste tot, ba într-o parte, ba în alta, ba la Creștini ba la naturaliștii îndrăgostiți (doar) de știință, logică și rațiune.
Occidentul (lato sensu, concept mai curând decât spațiu) a instituționalizat, fundamentat Rațiunea; dialogul, argumentul, logica, faptul, invalidarea, probele, etc. sunt elementele Rațiunii (Științei). Tot ceea ce nu respecta aceste reguli, criterii, consideră Occidentul, este Irațional, de neluat in seama. Dar Occidentul nu vrea sa înțeleagă ca exista zone, aspecte ce nu sunt supuse Rațiunii, ca mai sus definite. Iar lucrurile, aspectele acelea nu sunt Iraționale ci (A)raționale, in sensul ca au propriul mecanism de funcționare si afirmare, complet diferit de al Rațiunii. Religia nu este un aspect Irațional ci (A)rațional. (A)raționalul este recunoscut de cei mai de seama intelectuali ai Occidentului – Freud (inconștientul), Jung (sufletul arhaic/colectiv), Mircea Eliade (sacrul), fizica cuantica (a trebuit sa renunțe la fizica lui Newton pentru a-si găsi locul), etc.
Nu tot ceea ce este Irațional este lipsit de sens. (A)raționalul nu este Irațional. Teoria științifică a haosului precum și fizica cuantică de după Einstein (Bohr, Heisenberg, etc.) nu și-ar fi găsit locul dacă dihotomia rațional – irațional nu ar fi fost contorsionată, revalorizată.
Si aici se rup lucrurile, caci Occidentul nu recunoaște decât Raționalul si Iraționalul. Dar Iraționalul nu are nicio treaba cu (A)raționalul – Religia, spre exemplu (sau cu tot ceea ce se manifesta nu la nivelul conștient ci la un nivel mai jos – inconștient, subconștient, dar fără a fi doar psihic). Romania nu este departe de aceasta mecanica si o face într-un mod mult mai barbar, superficial, comod, etc. Raționalul si Iraționalul, de un anumit fel extrem de particular la noi, țin de comoditatea omului, de întreținerea unui anumit mod de a fi, ce nu necesita eforturi tot timpul.
In timp ce (a)raționalul, neavând harta, cuprins, instrucțiuni de folosire, tine omul in priza tot timpul, dincolo de zona de confort.
La fel este si cu haosul (tot ceea ce nu-i organizat e haos, dar poate ca mintea noastră, perspectiva noastră este prea limitata). Umanitatea Renașterii se baza pe Rațiune si atât. Umanitatea contemporana ar trebui sa tina seama si de (A)Rațional.
In Cartea lui Iov/Vechiul Testament, IOV “pune pronia sub obroc” împreună cu cei 3 prieteni ai săi – Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamah. Si deși doar IOV îl “provoacă” pe Dumnezeu – “Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?”, cei 3 prieteni ai săi neavând îndrăzneala lui Iov, la sfârșit, după ce Iov asuma Măreția Domnului – “Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă”, tot cei 3 Prieteni ai lui Iov sunt mustrati – “iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către Elifaz din Teman: “Mânia Mea arde împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit de Mine aşa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov”.
De ce a răsplătit Domnul “obrăznicia” lui Iov? De ce a mustrat Dumnezeu pe cei 3 prieteni ai lui Iov deși aceștia au fost mult mai cuminți în îndrăzneală decât Iov?
Nikolai Berdiaev in “Spirit si libertate/Încercare de filosofie creștină” spune asa “eu am venit la Hristos prin libertate, prin experiența intima a darurilor libertății, credința mea creștină nu este credința datinilor patrimoniale primite ca moștenire, ci am moștenit-o printr-o torturanta experiență de viață interioara. nu cunosc constrângere in viața mea religioasa, nu cunosc experiența credinței sau religiozității autoritare. (..) Libertatea m-a condus la Hristos si nu voi cunoaște alt drum ce duce la El.”
Printr-o torturantă experiență de viață lăuntrică ajunge Berdiaev la Dumnezeu, ca și Sfântul Augustin după ce i-a murit prietenul, etc.
In continuare, Berdiaev distinge intre starea democratica si starea aristocratica – “Sunt două stări sufletești ce se înfruntă in cursul întregii istorii a umanității si care sunt înțelese cu dificultate. Prima aparține colectivului, majorității sociale si exterioare, ea predomina in istorie, cealaltă aparține individualității spirituale, minorității alese și semnificația sa e mult mai ascunsă in istorie. Le-am putea numi: starea „democratica” si starea „aristocratica”. Socialiștii afirma ca in toata istoria societății omenești, minoritatea privilegiata a exploatat majoritatea dezmoșteniților. Dar exista un alt adevăr mai profund si mai puțin aparent la prima vedere: colectivul, majoritatea cantitativa, întotdeauna a oprimat si persecutat, in istorie, minoritatea calitativa, purtătoare a Erosului divin, individualitățile spirituale orientate spre culmi. Istoria s-a elaborat pentru omul mediu, pentru colectiv, pentru el s-au creat Statul familia, instituțiile juridice, școala, ansamblul obiceiurilor și regulilor, organizarea exterioara a Bisericii; pentru el s-au adaptat cunoașterea, morala, dogmele religioase.”
Spiritele creștine aristocratice, minoritatea despre care vorbește Berdiaev, au mecanica lui Iov, libertatea creștină a lui Berdiaev. Asta a prețuit Domnul la Iov – Erosul divin, individualitatea spirituala orientata spre culmi, dincolo de dogmele si regulile (Bisericii). Si tot de aia a mustrat Domnul pe cei 3 prieteni ai lui Iov, pentru ca in cumințenia lor nu făceau altceva decât sa fie spirite democratice, corespondentul maselor, majorităților, abordărilor colective, or Domnul știe mai bine decât știm noi ca la EL ajungi doar pe cai Individuale însoțite de Libertate si nu pe cai “moștenite”, pline de servilism și mimetism ieftin.
Se pare ca Domnul iubește Spiritele aristocratice ce pun “pronia sub obroc”
Daca-l citesti pe Berdiaev, l-ai (fi) ascultat pe Nae Ionescu si continuai sa-l asculți pe (…)escu, ajungeai la concluzia ca între cei 3 nu-i nicio diferență. Toți 3 sunt teosofi creștini, mistici, vrăjitori, gnostici din categoria lui Origen, Clement al Alexandriei, Sf. Grigorie de Nyssa.
Exista însă o diferență fundamentala intre unul si ceilalți 2: modul in care Berdiaev L-a descoperit pe Dumnezeu, cum a ajuns acesta la viața spirituala fata de cum au “mimat” ceilalți doi experiența lui Dumnezeu, experiența gândului creștin și a gândirii în general.
Unul dintre Sfinții Părinți răsăriteni spunea ca important este sensul săgeții – spre tine sau spre Dumnezeu. Cel mai mare obstacol ce se afla intre noi si Dumnezeu nu sunt dovezile existentei Celui de Sus, gândirea noastră, modernitatea, Dracu, etc. ci Noi, fiecare in parte pentru relația noastră cu Dumnezeu. Domnul se afla mai curând in spatele nostru decât in fata noastră, sau altfel spus noi descoperim mai întâi pe Dumnezeu cel din spatele nostru pana sa ajungem si la cel din fata noastră, întrucât pentru a ajunge la Domnul trebuie sa trecem de barajul sufletului, mintii noastre.
Sensul săgeții este spre noi dar prin noi pana la Dumnezeu si nu de la noi in fata.
Ca sa avem vocația vieții duhovnicești (cum spune Pavel) trebuie sa ne depășim iadul sufletului nostru. Or asta a făcut Berdiaev, si-a depășit propriul obstacol, propriile limite astfel încât sa ajungă la experiența lui Dumnezeu trecând prin sine. Nu știu in ce măsură ceilalți doi au depășit obstacolul pe care l-a depășit Berdiaev pentru a putea vorbi despre experiența lui Dumnezeu. De fapt acesta-i criteriul după care deosebești un palavragiu, un om de lume, un om firesc (cum spune Pavel), de un om duhovnicesc, de un om cu experiența lui Dumnezeu – dacă s-a depășit sau nu pe sine.
Din tot ceea ce am citit si gândit cu privire la dovada existentei lui Dumnezeu, metoda lui Berdiaev cred ca este cea mai in firea lucrurilor (după unii o formă de nebunie, de misticism, etc). Spune asa Berdiaev – toata metafizica (Aristotel, D’Aquino, Platon, etc) îl pune pe Dumnezeu in relația natural – supranatural, adică Îl obiectivează făcând astfel încât regulile logicii, științei sa se aplice si dovezii existentei lui Dumnezeu.
Si astfel metafizica a fugit de religie dar a devenit sclava științei.
Domnul nu rezulta din antiteza natural – supranatural, spune Berdiaev ci din antinomia spiritual – natural, in condițiile in care Dumnezeu este Spirit, complet diferit de natural, de material, de obiectiv. In Scrisoarea I către Tesaloniceni, Pavel zice “Duhul sa nu-l stingeți“. Berdiaev/Spirit si Libertate spune ca Omul înfățișat din perspectiva naturalista/moderna/științifică, are suflet dar nu are spirit (complet diferit si de psihic, forma de manifestare a Sufletului).
Iar Spiritul lui Dumnezeu ce se manifesta in fiecare dintre noi nu poate fi dovedit, probat, exprimat decât prin Viața pe care o trăim. Dumnezeu se exprima in viața noastră, a fiecăruia dintre noi si putem fi doar crezuți ca Viața noastră este plina de Dumnezeu. Nu putem dovedi ca viața noastră Îl are sau nu pe Dumnezeu acolo. Viața noastră, a fiecăruia in parte poate fi Dovada sau Negația Existentei lui Dumnezeu. Ca negam Duhul, Spiritul, ca nu-i spunem pe nume lui Dumnezeu, ca-l negam pe Dumnezeu, asta nu înseamnă ca-i efectiva negația noastră. Doar noi nu o sa mai știm ce simțim, ce avem in lăuntrul nostru, etc. Noi vom fi niște străini într-o lume unde Dumnezeu, Duhul, Spiritul vor continua sa existe, sa guverneze.
Lumea asta-i o lume proasta, ticăloasă, fără nimic sacru sau sfânt in ea. Duhul, Spiritul, Dumnezeu dau sfințenie acestei lumi. De aceea putem spune ca “datorita” noua putem sa ne înscriem pe calea spre Dumnezeu, după cum putem spune ca tot “din cauza noastră” ne îndepărtam de Dumnezeu.
Nu atât nașterea, cat existenta noastră ulterioara poate fi dovada existentei lui Dumnezeu.
