Nimic nu este mai de mult ajutor
pentru educaţia fundamentală umană decât momentele de criză economică. Aceasta profesionalizează relaţiile sociale,
subliniază importanţa plus valorii şi a know-how-ului, substanţializează
comportamentele umane animate de tendinţe importante ştiinţific:
corectitudinea, obiectivitatea, consecvenţa, ambiţia, antreprenoriatul, etc.
Care-i legătura dintre calitatea
umană şi economia de piaţă sau criza economică? Îmi aduc aminte că eram în
prima zi a clasei a IX a şi eram în careu,
locul în care erau strânşi toţi elevii pentru a le fi anunţate cele mai
importante decizii sau diverse alte lucruri. Într-un astfel de moment şi de
loc, directorul de la acea vreme, un profesor de română ne-a întrebat pe toţi
cât face 7 plus 4, plus 4, plus 4,
plus 4, plus 4, minus 7. Noi toţi ne-am apucat să socotim şi să oferim diverse
răspunsuri. Niciunul nu am nimerit rezultatul căci acesta era zero. Da, atât
face 7 ani înainte de şcoală, plus 4 ani de şcoală primară, plus 4 ani de
şcoală gimnazială, plus 4 ani de liceu, plus 4 ani de facultate, plus 4 ani sau
câţi or mai fi de doctorat, minus cei 7 ani
de acasă. Nimic nu se poate clădi fără deprinderile şi adăugirile pe care
le primeşti de la familie în primii ani de viaţă.
Corectitudinea, obiectivitatea,
consecvenţa, disciplina şi rigoarea, sunt elemente pe care le dobândeşti acasă.
Acestea îţi sunt inoculate de familie şi sunt eventual nuanţate sau finisate de
şcoală şi viaţă, însă aproape niciodată acestea nu-ţi sunt determinate exclusiv
de facultate sau de altă formă de învăţământ. Şi pentru că îţi sunt adăugate la
o vârstă atât de tânără, acestea se dovedesc sau nu de ajutor, în raport de
forma în care au fost dobândite.
Vorbim de curiculae, de sisteme,
de deficite bugetare, de reforme în educaţie, însă nu am auzit pe nimeni să
discute despre modalitatea de reformarea a familiei. Marea Britanie a declanşat
cu ceva vreme în urmă o reformă a relaţiilor de muncă exclusiv pentru a apropia
membrii familiei, respectiv pentru a reinventa această relaţie. Nimic nu poate
începe fără educaţia fundamentală pe care ţi-o oferă o viaţă de familie
sănătoasă şi echilibrată. Calitatea profesională adevărată rezultă în cele mai
multe cazuri dintr-o calitate umană aparte; restul este artificiu şi secvenţă.
Omul se învecinează cu profesia, ocupaţia şi afacerea şi nu invers. Acestea
sunt grefe pentru calitatea umană, în sensul că dacă aceasta din urmă lipseşte
vom avea ceva artificial şi nesubstanţial.
Cum poţi să faci cercetare de
orice natură ar fi ea dacă nu ai obiectivitate şi sinceritate? Cum ai putea
face afaceri, în sensul de exploatare a resurselor de producţie fără
consecvenţă, corectitudine primară şi obiectivitate sistemică? Cum ai putea să
conduci un Guvern sau orice altă instituţie dacă nu ştii ceea ce este respectul
uman şi apoi profesională?
Aici suferă România, la calitatea
umană şi profesională.
- Calitatea umană te împiedică să accepţi
funcţii şi poziţii politice pentru care nu eşti pregătit uman şi politic.
Pentru mulţi din birocraţii de astăzi, de jos în sus şi de sus în jos,
indiferent de rangul pe care-l ocupă, această calitate lipseşte. Parvenirea
birocratică şi politică a devenit a doua noastră natură şi aceasta pentru că nu
am fost învăţaţi de mici că există un loc pentru fiecare doar dacă există
respect de sine. - Calitatea umană te împiedică să faci
lucruri la care nu te pricepi. Sunt convins că diversitatea profesională
poate fi utilă oricărui demers profesional, sub condiţia ca fiecare să-şi
cunoască limitele şi locul. Dacă am fi ştiut acest lucru nu am fi ajuns astăzi
să avem legi făcute de ingineri, instituţii populate de antinomii profesionale
şi alte asemenea lucruri tehnice realizate de oameni cu calificări mai puţin
potrivite pentru acestea. - Calitatea umană te împiedică să fii demagog
şi să minţi. Steinhardt, în Jurnalul
Fericirii împarte păcatele în păcate de stânga şi păcate de dreapta, cele
de stânga fiind cele clasice – furtul, minciuna, etc. iar cele de dreapta cele
atipice, adică să-ţi pui principiile de viaţă fundamentale în lucruri mărunte
de viaţă. Doar calitatea umană te ajută să navighezi între cele două categorii
de păcate. Şi lipsa calităţii umane ne împiedică să distingem între
relativitatea discursului politic şi minciună, demagogie goală vecină cu lipsa
adevărului. Nu poţi să te uiţi la infinit la televizor şi să vezi oameni
politici care denaturează adevărul sub impulsul discursului politic. - Calitatea umană te ajută să faci afaceri.
Cenzura egoismului şi interesului, elemente specifice oamenilor de afaceri
poate fi realizată doar de calitatea umană. Doar în felul acesta poţi să te
înconjori de oameni care ştiu ce fac şi fac ce ştiu. Vedeţi ce spune Ţiriac
despre succesul afacerilor sale: înţelepciunea mea, spune el, vine din faptul
că am ştiut toată vremea care-mi sunt limitele şi în felul acesta m-am pus în
mâinile profesioniştilor. Instinctul şi emoţia nu sunt suficiente pentru a face
afaceri. Că poţi să faci bani pe termen scurt sau secvenţial cu acestea, este
adevărat. Dar este diferită activitatea de a face bani de a face afaceri. Una
presupune jocul întâmplării, iar alta presupune consecvenţa, folosirea
resurselor în mod agregat şi studiat respectiv simţul măsurii. Diferenţa dintre
liberalişti şi libertini este dată exclusiv de calitatea umană. Sub acest
aspect, calitatea umană este reprezentata statului, după cum statul este
creaţia acesteia. Aceeaşi calitatea umană te împiedică să perverteşti profesii
doar pentru a obţine bani. Vedeţi ce s-a întâmplat la noi cu prestările de
servicii, unde se fac doar bani cu preţul afectării substanţei respectivelor
ocupaţii. Vedeţi cum a luat poziţia Comisia Europeană faţă de firmele de audit
din Big Four. Vedeţi ce a făcut în trecut fostul Comisar Mario Monti faţă de
profesia de avocat şi notar. - Calitatea umană te ajută să faci sisteme şi
reforme sau revoluţii. Nimeni nu poate aşeza lucrurile într-un anumit fel,
sau reaşeza elementele într-un alt fel dacă nu ştie cursul firesc al
lucrurilor. Cum să putem desena noi sistemul constituţional român la 1990 când
noi nu ştiam ce înseamnă bunul simţ în materi instituţională, cum ar trebuie să
se raporteze instituţiile între ele, cum ar fi trebuit populate acestea, etc.
Dacă am fi avut simţul realităţii am fi ştiut să aşezăm încă de la 1990 măsura
între politic şi tehnic în cadrul instituţiilor, am fi ştiut că există o
propensiune naturală spre avariţie politică. - Calitatea umană te ajută să respecţi oameni
şi instituţii. Curtea Constituţională din Germania, una dintre cele mai
conservatoare instanţe constituţionale din Uniunea Europeană, a bruscat şi
pălmuit instituţional Guvernul german de atâtea ori, însă niciodată nu am citit
vre-o luare de poziţie din partea lumii politice faţă de aceste atitudini.
Vedeţi ce se întâmplă la noi când se pronunţă Curtea Constituţională sau când
instanţele judecătoreşti se pronunţă pe dosare aflate sub lupa mass-mediei. Nu
trebuie confundate lucrurile. Deciziile acestea trebuie si pot să fi analizate
tehnic dar la locul lor, adică de specialişti în reviste de specialitate sau la
conferinţe de specialitate şi nu la televizor. Nu am face acest lucru dacă am
fi fost educaţi să avem încredere şi să fim consecvenţi cu ceea ce am creat. - Calitatea umană te ajută să iei deciziile
corecte întrucât ceea ce ajută decizia atunci când zona este în ceaţă este
simţul educat şi instinctul rafinat, or acestea se realizează prin ani de
experienţă şi de asimilare a informaţiei. Vedeţi câţi profesionişti din lumea
de azi aplică principiul Long Life Learning (LLL), or aceasta vine tocmai din
bunul simţ al cunoaşterii limitelor şi capacităţilor.
Ne lipsesc aceste lucruri şi ne
vor lipsi mulţi ani de aici înainte dacă nu vom înţelege că la nivel structural
România are nevoie de lucruri simple dar corecte şi cinstite. Pentru a ajunge
la rădăcinile educaţiei şi pentru a înlătura spoiala pe care o întâlnim în
prezent a trebui:
Să debirocratizăm statul. Vedeţi studiile publicate de Banca Mondială cu
privire la modalitatea de plată a taxelor şi impozitelor în lume. Vedeţi ce
spune despre România şi despre cât de birocratizată este relaţia contribuabil
stat. Legătura-i aici: Cărtărescu, într-unul dintre interviurile publicate după
primirea bursei de la statul german, spunea că viaţa din România nu este
prielnică creaţiei şi oferea exemplul plătitului facturii de electricitate când
trebuie să te cerţi la coadă, să te cerţi pentru a-ţi parca maşina, să te cerţi
în trafic. Numai de creaţie mai eşti bun când te întorci. La altă scară
aceasta-i problema: România are nevoie de oameni relaxaţi şi împăcaţi cu viaţa
lor. Vedeţi taximetriştii din Londra cât de mândrii sunt pentru ceea ce fac. Nu
au nicio urmă de frustrare educaţională sau informaţională.
Să depolitizăm statul. La noi nu există o separare clară între sfera politică
şi cea uman-tehnică. Sunt de acord cu existenţa lumii politice, însă în
contextul de astăzi când Tony Blair şi Giddeons au inventat Calea a Treia între
Socialism şi Liberalism, când lumea vorbeşte din ce în ce mai mult despre
dezideologizarea soluţiilor, ţara noastră are nevoie de soluţii lipsitede
nuanţe ideologizate. Problemele noastre sunt mult prea fundamentale pentru a-şi
permite luxul unei ideologii de stânga sau de dreapta.
Să responsabilizăm statul. Când Vântu a spus la televizor că ţara noastră
trebuie să-şi întărească statul mulţi am râs, nerealizând cât adevăr spune.
Avem nevoie de bun simţ şi educaţie fundamentală pentru a stârni instinctul
patriotic administrativ în oamenii care populează instituţiile statului. În
România s-a făcut şi încă se fac afaceri pe seama statului întrucât acesta este
needucat şi necinstit cu majoritatea membrilor săi. Când vom avea un funcţionar
public responsabil şi împăcat cu fişa postului pe care a semnat-o atunci vom
avea şi stat responsabil. Până atunci vom avea oameni care s-au îmbogăţit pe
seama statului. România şi Rusia sunt printre statele care au generat oameni cu
bani exclusiv pe seama relaţiei pe care aceştia au avut-o cu statul.
Să nuanţăm prezenţa statului. Nu trebuie să fim liberali, sociali sau populari
pentru a măsura prezenţa statului în economie. Paradigma s-a schimbat şi
prezenţa acestuia se judecă exclusiv din perspectiva interesului public de
protejat. În felul acesta avem industrii ultrareglementate – energia şi farma.
Statul trebuie să-şi ramifice şi diversifice prezenţa în sensul că nu doar
reglementarea este modalitatea de participare ci acesta poate fi prezent ca
agent economic – vedeţi discuţia cu privire la crearea unei bănci cu
acţionariat de stat, ca agent de reglementare, ca agent de consum, etc. Statul
trebuie să devină un instrument flexibil care să-şi autoreglementeze prezenţa.
