Și experiența noastră nemijlocită (30 de ani de democrație politică), ca terți direct observatori, dar și teoria politică pe ici pe colo direct deprinsă, ne-au învățat că moralitatea în politică este o struțo-cămilă, un animal cu o configurație proprie, supusă schimbării necontenite.
Pendulul discuției cu privire la moralitate s-a oprit pe undeva, în jurul idei că orice este permis în politică atâta vreme cât beneficiul, profitul obținut dintr-o mișcare sau alta este mai mare pentru cetățeni/stat (se presupune că la un anumit nivel superior al discuției, interesul cetățenilor este echivalent în linii mari cu interesul statului) decât interesul obținut de entitatea politică implicată (în speță, partidele politice).
Dacă câștigul partidului politic, spre exemplu, este superior beneficiului cetățenilor, atunci mișcarea politică ce a generat respectivele efecte poate fi considerată imorală.
Aceasta și pentru că democrația politică are la bază o idee fundamentală și anume aceea că partidele politice sunt niște mijlocitori, intermediari ai intereselor politice, neavând drepturi și interese proprii decât în scopul superior al salvgardării drepturilor și intereselor (politice și nu numai) ale cetățenilor.
Asumând această paradigmă a interesului superior al cetățenilor față de interesele și beneficiile partidelor politice este relativ facil să observăm nivelul moralității din politica noastră națională în contextul dat (moțiunea de cenzură și zâzania dintre partidele politice aflate la guvernare).
PSD, după toate aparențele, este partidul cel mai moral în contextul dat (N.B. context mai sus definit), din moment ce interesul superior – responsabilitatea cetățenilor – există la nivel conceptual și ideatic, dar în mod concret oamenii admit că această responsabilitate revine cu întâietate partidelor de la guvernare.
Având mâinile eliberate de sarcina protecției interesului superior anterior menționat, PSD întreține acest scandal, amânând în mod evident ivirea soluției (juridice sau politice, după caz), astfel încât beneficiile obținute să fie nu neapărat prin acumularea ci prin diminuarea capitalului politic al PNL și USR-Plus.
Evident că într-o lume ideală (sau cu standarde politice mai bine conturate), PSD ar trebui să se simtă în egală măsură responsabil și la nivel concret față de interesul superior al cetățenilor, însă în lumea noastră astfel construită, această derobare de responsabilitate a PSD pare mai curând conceptuală (prin ipoteză) decât particulară, vinovată.
PNL, în schimb, partid aflat la guvernare, partid legitimat de Președintele României ca fiind partidul ce a câștigat alegerile la nivel de percepție publică este deopotrivă încărcat atât cu propriul interes politic dar și cu interesul superior al cetățenilor, or tot ceea ce face la nivel de acțiune politică, partidul în discuție, ne arată că gândurile sale sunt doar față de propriile interese – să rămână la guvernare cu orice preț respectiv să servească interesele politice ale Președintelui României.
PNL a provocat conflictul (adevărat că și USR-PLUS s-a lăsat ușor provocat), nu a făcut nimic concret pentru a rezolva problema ci mai mult de la un moment dat înainte, chiar și-a dorit ca litigiul să nu se stingă, rămânând într-o stare continuă de compromis politic evident – față de PSD în Parlament respectiv față de propria nomenclatura în interior.
Or, starea aceasta de compromis politic perpetuu numai în interesul superior al cetățenilor nu este.
Lungirea procedurii parlamentare aferente moțiunii de cenzură prin amânarea/suspendarea acesteia, dublată cel mai probabil de întârzierea procedurală a cursului procedurii în fața instanței constituționale, contribuie în mod semnificativ la adâncirea stării de compromis, stare menită să protejeze cu întâietate interesele politice ale PNL în detrimentul interesului superior al Statului/cetățenilor.
USR-PLUS, victima de serviciu a mediului politic românesc, începe să dezvolte un complex scanabil cu instrumentele dezvoltate de Freud, întorcându-se la originile ONG-iste ale partidului (acum partid parlamentar și la guvernare), concentrându-se pe statutul de victimă, cultivând acest statut, mereu împiedicată să implementeze reformele ce ar putea duce la propășirea multimilenară a României.
Victimizarea perpetuă (față de bătăușul din curtea școlii – PNL protejat de profesorul de educație fizică – Președintele României), dublată de caracterul pur declarativ al demersurilor menite să determine o soluție definitivă problemei în discuție, face USR-Plus să arate ca un partid egoist, concentrat pe acumulări electorale, ce pune la spate eventualul beneficiu ce ar putea fi determinat pentru cetățeni.
Președintele României, nu este mai departe de ceea ce am descris mai sus întrucât este evident că are o agendă politică proprie și oarecum paralelă agendei politice direct observabilă, concentrată pe aspecte supra-naționale și mai puțin pe interesele concrete la ordinea zilei.
Spre deosebire de fostul Președinte (Traian Băsescu) ce era animat de asemenea de o agendă proprie și paralelă, centrată însă pe interese cât se poate de locale, Președintele în exercițiu pare să aibă nevoie de Guvern (de PNL la sfârșitul zilei) doar pentru a putea să-și țină obrazul în fața partenerilor europeni în condițiile în care frica Europei este că Ungaria și Polonia ar putea crea copii și în România.
Nota bene: nu spun că ceea ce face Președintele este imoral în sine ci prin faptul că se concentrează doar asupra acestui interes, ignorând aspecte deopotrivă importante, menite să contribuie în mod direct la protejarea intereselor superioare ale cetățenilor, face că la sfârșitul zilei demersurile Președintelui să fie egoiste și oarecum afectate de viciul alterității.
După cum se poate observa toți cei 4 actori politici fac cum fac și se sustrag nevoii de a ține seama de interesul superior al cetățenilor.
PSD întrucât, prin ipoteză nu are (dar nici nu vrea să aibă) la acest moment un rol covârșitor cu privire la interesele cetățenilor.
PNL pentru că dă întâietate intereselor proprii politice respectiv pentru că privilegiază interesele Președintelui României, interese ce sunt atât de puternice încât transformă PNL într-un partid captiv, în fapt.
USR-Plus își cultivă în mod sârguincios poziția preferată, aceea de ONG, de victimă, fiind astfel furat de peisaj nereușind în felul acesta să se ridice deasupra propriilor instincte și porniri.
Iar Președintele României, care din rațiuni de comoditate instituțională a rămas blocat în perspectiva de politică internațională (supra-națională), ignorând astfel în mod categoric celelalte prerogative ale funcției de Președinte.
Pe românește suntem pe cont propriu, cum am fost mai mult sau mai puțin în toată această perioadă de după 1989.
