Este de netăgăduit faptul că atât economic cât şi juridic, consumul şi consumatorii sunt genul de indicatori respectiv instituţii care au făcut trecerea de la stadiul în care contau (nu erau fundamentale) în luarea deciziilor la stadiul în care influenţează (sunt esenţiale) adoptarea anumitor hotârâri. Această trecere a fost determinată atât de criza financiară şi economică care a temperat consumul excesiv şi a echilibrat instinctele populaţiei, cât şi de creşterea globală a gradului de maturitate economică şi intelectuală a populaţiei, care datorită convieţuirii o lungă perioadă de timp în vecinătatea aceloraşi instituţii economice au ajuns să cunoască mai bine modalitatea de funcţionare a acestora şi drepturile lor prin raportare la acestea.
Fundamental şi structural, instituţiile de comerţ nu au suferit schimbări fundamentale, chiar dacă în primele luni după declanşarea crizei pe Wall-Street brokerii vorbeau despre o complexitate a produselor financiare atât de mare încât foarte puţini dintre ei ştiau cum funcţionează; instrumentele şi instituţiile de credit au rămas neafectate în substanţa lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivel juridic unde învecinarea sistemelor de drept între ele, convieţuirea în cadrul Uniunii Europene a unui număr semnificativ de sisteme juridice, transpunerea sensului comun economic în cadrul instituţiilor juridice, au provocat un anumit grad de complexitate al instituţiilor juridice fără ca substanţa şi corporalitatea acestora să fie afectată; de principiu, în materia juridică complexitatea instituţiilor este reflectată prin suprapunerea mai multor instituţii pentru a crea una singură necesară acoperirii necesităţilor economice; descompunerea şi compunerea ajută înţelegerea şi funcţionarea.
Uniunea Europeană identifică în mod expres în actele cu caracter normativ caracterul esenţial al consumului în cadrul pieţei interne. Mai exact, contemplând nevoia de protecţie extinsă a consumatorului vorbeşte despre faptul că acesta este motorul creşterii economice. Clamarea unui astfel de rol economic pentru consumator este în directă relaţie cu ceea ce se încearcă la nivelul dreptului Uniunii Europene: crearea unei protecţii excesive pentru consumatori. De dragul consumului, Uniunea Europeană este pe punctul de a modifica funcţionarea unor instituţii fundamentale ale sistemelor de drept. Începând cu comisarul Monti se tot încearcă considerarea profesiilor liberale ca fiind comercianţi, astfel încât concurenţa şi protecţia consumatorilor să fie cât mai extinse. Doar substanţa instituţiei juridice coroborată cu sensul firesc al reverberaţiilor economice al respectivei instituţii se opun încă unei astfel de categorisiri. Autonomia de voinţă şi libertatea contractuală sunt reconsiderate de dreptul Uniunii Europene tocmai pentru scopul unilateral de a proteja consumul şi consumatorii. Transparenţa comercială este din ce în ce mai mult apropiată de consilierea comercială. Educaţia populaţiei devine o sarcină suportată în egală măsură de stat cât şi de către agenţii economici, dar din ce în ce mai puţin de consumatori. Toate acestea se subsumează ideii că omul-consumator devine un asistat economic şi juridic, pierzându-şi astfel pe această cale rolul activ, de avocat al propriei cauze, asumându-şi un rol pasiv, apărat de alţii, indiferent de ceea ce face.
Antinomia existentă între dorinţa statului de a încuraja educaţia, sub diversele sale forme, caracterul independent al omului-consumator, leadershep-ul la nivel macro şi micro, capacitatea acestuia de a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi dorinţa statului de a proteja consumatorul în mod excesiv trebuie lămurită într-un fel pentru a evita socialismul invers. Credem că moderaţia şi echilibrul în abordarea acestor instituţii pot desluşi sensul antinomiei mai sus menţionate. Nu poţi să-i spui unui om atunci când vorbeşti despre educaţie că trebuie să înveţe, că alfabetizarea inclusiv economică este esenţială pentru ca atunci când vorbeşti despre economie, domeniul în care respectivul om ar fi trebuit să-şi reverse ceea ce a dobândit pe cale de educaţie, să-i spui că trebuie să stea liniştit că indiferent ce va face sau nu va face el, statul prin intermediul justiţiei îl va proteja.
